Publicat: 22 Decembrie, 2015 - 16:37
Share
Interviu acordat săptămânalului „Linia întâi”

​Săptămânalul „Linia întâi” din Slatina (județul Olt) mi-a solicitat un interviu în ​exclusivitate. L-am acordat cu plăcere. Interviul a fost publicat miercuri, 16 decembrie ​2015. Mai jos se găsește textul său integral, precum și legătura la pagina ziarului în care a ​apărut.

http://linia1.ro/pe-plan-extern-statutul-de-vasalitate-al-romaniei-s-a-a...

1. Linia întîi (L1): Ca fost ministru de Externe, cum credeți că este văzută azi România prin binoclul euro-atlantic?

Adrian Severin (AS): În mod normal România nu trebuie privită prin „binoclul euro-atlantic” întrucât, cel puțin teroretic, ea este membru al familiei euro-atlantice. Or, prin casă nu te uiți cu binoclul. Dacă lumea euro-atlantică se uită la România cu binoclul este pentru că România se comportă ca și când ar fi în afara acestei lumi. Mai mult, când privesc spre România puterile euro-atlantice s-au obișnuit să țină binoclul invers, cu lentilele mari lipite de ochi. De aceea România se vede foarte mică și îndepărtată. Asta când este vorba despre drepturile ei. Când vine vorba de obligațiile românilor, întrucât ei arată atât de mici, toți cred că îi pot domina și le pot cere mai mult decât aceștia pot duce. Prima condiție pentru schimbarea acestei situații este să începem a ne privi noi înșine altfel decât ne privim acum. Respectiv cu mai multă mândrie de sine, cu mai multă demnitate, cu mai multă încredere în forțele proprii, cu o conștiință mai clară a propriei identități, cu mai mari ambiții pentru viitorul nostru.

2. L1: Dăunează grav sănătății democrației („cel mai bun oxigen pentru libertate”, așa cum spuneți dvs) și mersului înainte al acestei nații, faptul că premierul nostru are dosar penal?

AS: Ceea ce dăunează grav democrației este faptul că România este terorizată azi de „dictatura procurorilor”. De aceea, libertățile civile, drepturile fundamentale ale omului și cetățeanului nu mai sunt obiectul central al protecției statului. Acolo unde cătușele zăngăne fără noimă, vocea libertății nu se mai aude. Prima condiție ca România să fie democrată este aceea ca românii să fie liberi. O țară de supuși – fie ei sclavi sau ocnași – nu poate fi democrată. Reciproca este și ea valabilă: o dictatură nu poate produce oameni liberi. Or, o justiție selectivă este prin definiție abuzivă. O justiție este selectivă când este politizată. Iar când o justiție este politizată ea nu mai este obiectivă și nici responsabilă. Desigur că a avea în fruntea executivului un premier cercetat penal nu face bine mersului înainte al națiunii. Noi nu mai avem cum ști, însă, dacă acel dosar este unul corect întocmit sau unul care vizează schimbarea guvernului și înlocuirea lui cu altul care nu a rezultat din urne, din voința populară. Această îndoială este mai rea, atât pentru democrație cât și pentru progresul națiunii, decât existența dosarului penal în sine. Într-o democrație guvernul este schimbat de popor iar nu de procuror. Grav este nu atât faptul că premierul a fost pus sub urmărire penală cât faptul că Guvernul acelui premier și Parlamentul care îl controla politic, s-au plâns de abuz dar nu au făcut nimic pentru reformarea justiției, ceea ce intra în competențele lor. Astfel s-a ajuns la schimbarea neconstituțională a unui Guvern poate vicios dar legitim și responsabil față de cetățeni, cu un Guvern așa-zis tehnocrat, poate onest dar ilegitim și fără responsabilitate față de cetățeni. Desigur, nația poate progresa și sub o dictatură. Problema cu dictatura este că, spre deosebire de democrație, atunci când greșește nu se poate autocorecta. În plus, dictatura înseamnă putere absolută și puterea absolută corupe în mod absolut.

3. L1: PSD – o formațiune încremenită într-un etern proiect de reformare, care nu semnalizează că va demara în curând… Există riscul ca, nereformat fiind, PSD să iasă din istorie, precum PNȚCD?

AS: Dacă prin PSD înțelegem partidul cunoscut astăzi sub acest nume, eu cred că el și-a consumat deja rolul istoric. Nu mai are ideologie, nu mai are lideri, nu mai are nici măcar un guvern care să-i fie colac de salvare financiară, nu mai are decât o umbră de grup parlamentar. Structurile locale nu sunt decât niște mici piramide oligarhice cu ușile zidite și vârful tăiat. Poate unii se mai îndoiesc de asta, dar problema fundamentală a PSD este aceea că nu își mai poate reface legătura de încredere cu oamenii, cu cetățeanul român obișnuit. De aceea, dincolo de electoratul nostalgic și captiv, nimeni nu se mai simte atras de PSD. De ce să te înscrii în PSD? De ce să militezi pentru PSD? De ce să votezi pentru PSD? Cel mult doar ca să votezi împotriva altor partide sau ca să distribui puterea între partide la fel de rele și de iresponsabile, făcându-le să se îngrădească unul pe altul. Prin comparație cu actualul guvern așa zis tehnocrat, Guvernul Ponta arată bine. Această impresie nu va dura mult. Acest guvern a pus ultima lopată de pământ în capul PSD. În politica economică a favorizat capitalul în detrimentul muncii. În politica socială a fost populist aprobând cheltuieli certe celor de azi în contul unor venituri incerte din buzunarul celor de mâine. În ceea ce privește reforma constituțională și instituțională, inclusiv refacerea echilibrului dintre instituțiile statului, nu a făcut nimic, perpetuând tragedia moștenită de la regimul neo-cezarist al lui Traian Băsescu. Administrația de stat a rămas politizată sau, dacă pot spune așa, a fost depolitizată prin „camarilizare”. Pe plan extern statutul de vasalitate al României s-a adâncit. Toate acestea sunt în răspunderea PSD, care a fost lăsat simplu martor dar s-a și complăcut în postura de martor al unei politici despre care se poate spune orice dar numai că a fost social-democrată, nu. Oricât s-ar reforma de acum încolo PSD – și personal nu văd cum ar face-o – tot nu mai contează. La ciorba reîncălzită nu se mai înghesuie nimeni. În schimb, ceea ce nu poate ieși din istorie sunt valorile stângii social-democrate, lipsite azi de un vehicul politic, și segmentul de stânga al electoratului, lipsit azi de orice reprezentare politică. Acestea vor impune și vor trebui să impună, sub presiunea necesității, un nou partid al stângii democrate, ghidat de ideea dreptății sociale, pentru care munca va fi mai importantă decât capitatul, statul mai important decât piața, și comunitatea mai importantă decât individul.

4. L1: Nici noul PNL nu pare să se lepede de „buldogii” tradiționali și nici de nășiile și cumetriile de clan și gașcă. Ce blestem a căzut, dle Severin, pe biata noastră Românie ca dreapta să nu fie dreaptă și stânga să nu fie stângă? Au murit ideologiile?

AS: Într-adevăr, partidele de dreapta sau cele care pretind a fi dreapta au și ele același probleme cu partidele de stânga. Și ele și-au pierdut iremediabil credibilitatea și atractivitatea. Ceea ce am spus despre PSD este valabil, mutatis mutandis, pentru noul PNL. Acest partid construit în laboratoarele politicianismului dâmbovițean, sintetizează nimicnicia ipocrită a partidelor românești actuale: se numește liberal dar are în siglă trandafirul socialist și este membru al familiei conservatoare europene (PPE). Câtă încredere poate trezi un partid care se numește liberal dar preconizează doar restrângerea libertății și protecționismul oligarhic, și se numește național dar acceptă vasalitatea României în raporturile cu profitorii UE și hegemonii euro-atlantici? Ideologiile nu au murit. Ele nu vor muri atâta timp cât oamenii vor mai gândi și gândurile lor se vor întrupa în idei exprimate în cuvinte. Fără concurs ideologic oamenii nu au între ce și ce alege, gândirea stagnează iar progresul moare. Nerecurgerea la ideologii explică și incapacitatea UE de a ieși din criză. În același timp, fără partide nu există democrație. Tehnocrația este moartea democrației și cei care ne-au strecurat în urechi veninul tehnocratic au urmărit să omoare democrația cu mâna noastră. Problema este că societăți și națiuni destructurate, consecință, printre altele, a promovării unei variante vicioase a teoriei drepturilor omului, variantă potrivit căreia individul are în raport cu comunitatea numai drepturi iar comunitatea are în raport cu individul numai obligații, nu mai sunt capabile să producă sau să consume ideologii și nici să se grupeze pe criterii ideologice spre a acționa politic în folos comun. „Era digitală”, cea a comunicației virtuale pe rețele sociale fictive, în realitate asociale, a descompus și mai rău societatea distrugând solidaritatea personalistă, cea dintre personalități sensibile la nevoile comune și apte a se afirma numai în interacțiune respectuoasă cu ceilalți. Pe internet dialogul este fals. Acolo prea puțini caută să argumenteze, să demonstreze, să convingă și să se autoverifice. Majoritatea caută iluzia confirmării propriilor prejudecăți prin trăirea unor momente de exaltare colectivă, adesea în expresie vulgară. Acestea nu sunt probleme exclusiv românești. Ele sunt actuale pretutindeni. Lor trebuie să ne adresăm, pentru a recoagula și restructura o societate anomică, pulverizată și alienată. Aceasta presupune în primul rând o acțiune amplă și susținută de informare și educație colectivă. Fără o bază comună minimală de educație și informație nu mai putem vorbi de democrație.

5. L1: Este profesorul Klaus Johannis președintele mesianic, care va introduce România în concertul națiunilor civilizate?

AS: În primul rând, președinți mesianici nu există. Nici nu ar trebui să căutăm așa ceva. A crede că un președinte sau altul, o persoană sau alta pot fi salvatorii neamului românesc este o mare greșeală. O greșeală care ne poate face chiar să ratăm mântuirea. Mântuirea neamului românesc poate veni doar prin el însuși, prin meritele sale, prin promovarea valorilor sale, prin munca și cutezanța lui. Desigur liderii au și ei rolul lor. Liderii nu sunt însă unii care lucrează pentru noi în timp ce noi dormim. Ei ar trebui să fie primii între egali, dotați cu viziunea necesară spre a ne oferi perspectiva măreției naționale, și cu caracterul necesar spre a ne conduce în adevăr iar nu spre a mima că sunt conduși de popor. Până acum dl Johannis nu a dovedit că ar întruni aceste calități. Nu a schițat nici un proiect de țară. Nu a făcut nici un pas spre ne reconcilia cu noi înșine și cu istoria noastră. Nu a stimulat solidaritatea națională ci mai degrabă a continuat politica dezbinării naționale căutând vinovați de circumstanță în locul unor soluții de substanță. Nu ne-a redat demnitatea națională ci mai degrabă ne-a afundat în atitudinea de umilință față de străini. E foarte trist! Foarte trist!

6. L1: Credeți și dvs că serviciile de informații românești l-au adus pe „neamț” la putere și că tot ele fac și desfac „cărțile” în patria noastră bună, populară și română?

AS: Nu aș vrea să speculez în legătură cu detaliile ascensiunii aproape miraculoase a dlui Klaus Johannis – pe care, de altfel, și eu l-am votat – din poziția de primar al unui oraș de categorie mijlocie la cea de șef al celei de a șaptea puteri din UE. Ceea ce pot spune este că de mai multă vreme deja, la conducerea României nu mai poate veni nimeni care nu este aprobat și susținut de protagoniștii spațiului euro-atlantic. Nu mă refer neapărat la alte state ci și la rețeaua oligarhică a corporațiilor transnaționale sau multinaționale. Luptele dintre acești jucători regionali și globali se transferă automat în bătăliile duse pe teritoriul României, bătălii care nu mai sunt pur și simplu politice ci geo-politice. Dacă de alegerea Președintelui Traian Băsescu – cu știrea sau fără știrea lui – unii au legat speranța unei schimbări care să subordoneze interesele naționale românești unei geo-strategii concepute fără luarea lor în considerare, de alegerea Președintelui Klaus Johannis – cu sau fără participarea lui – s-a dorit în mod evident să se lege o schimbare care să înlăture obstacolele puse de „baronii locali” sau de politicienii naționali, corupți sau nu, în calea accesului neîngrădit al corporațiilor transnaționale la resursele românești. Se dorea ca cei care „furau cu autostrada” să fie înlocuiți de cei care „fură cu țara”. Așa stând lucrurile, este evident că implicarea serviciilor noastre de informații, de la un punct încolo, devine inevitabilă. Problema este până în ce punct merge această implicare și cu ce titlu are loc. Excesele sunt contraindicate. Cu stima și simpatia pe care le port lucrătorilor acestor servicii, și de care în mod normal ei ar trebui să fie conștienți, nu pot spune decât că dacă vor renunța la neutralitatea tehnocrată pentru a se amesteca în politică la nesfârșit, până la urmă își vor pierde libertatea. Iar dacă vor renunța la caracterul lor național arătând la nesfârșit o toleranță prea mare pentru interese străine, până la urmă își vor pierde viața.

7. L1: Unde vă situați în acest moment, din punct de vedere politic? La dreapta stângii sau la stânga dreptei?

AS: Am fost totdeauna un om de stânga. După ce am trăit timp de aproape treizeci de ani experiența deșertului comunist, în mod natural m-am deplasat la dreapta stângii. După ce următorii aproape treizeci de ani i-am trăit în jungla capitalistă, mă simt tot mai atras de stânga stângii. Asta nu înseamnă că am ajuns stângist, pentu că stângismul este o formă de extremism iar eu nu sunt extremist. Mie îmi place să unesc iar nu să despart. Cred însă că în România și în lume, inclusiv și poate mai ales, în raporturile dintre state, s-a ajuns la asemenea polarizări și la asemenea inechități încât singura salvare stă în instaurarea dreptății sociale prin solidaritate, în care eu văd singura formă inteligentă de egoism.

8. L1: Mi-ați povestit la Bruxelles, când erați unul dintre cei mai proeminenți europarlamentari români, că Băsescu vă făcea cu ochiul, într-o călătorie cu avionul, propunându-vă să-i fiți alături. V-ați mai întâlnit cu Băsescu după acea propunere, numiți-o dvs dacă a fost decentă sau indecentă?

AS: Faptul că Președintele Republicii dorește să coopereze cu un europarlamentar, se presupune în interesul României europene, nu poate fi indecent. Indecentă și mai mult decât atât, poate fi lipsa de urmări concrete a unei asemenea propuneri. După un eșec suferit de România la Consiliul European, prin 2009, dl Președinte Băsescu mi-a trimis un e-mail prin care își exprima regretul că nu a conlucrat mai din timp și mai intens cu mine, opiniind că astfel ar fi putut evita acel deznodământ nedorit. Păstrez și azi acel mesaj căruia i-am răspuns exprimând speranța că am tras cu toții concluziile juste din cele întâmplate. M-am mai intersectat de multe ori după aceea cu dl Președinte Băsescu. Pe la sfârșitul lui 2010 m-a sunat ca să ne coordonăm eforturile pentru contracararea politicii Președintelui Sarkozy legată de problema romilor și de refuzul primirii României în spațiul Schengen. Eu luasem deja o poziție aspră în această privință la Bruxelles și dl Băsescu dorea ca să insist pe linia respectivă, eu având mai multă libertate de mișcare decât dânsul. În 2011, când niște ziariști de la ziarul The Sunday Times mi-au înscenat, inclusiv cu ajutorul unui film trucat, un scandal prin care susțineau că aș fi depus un amendament pe care nu îl depusesem, în schimbul unor bani pe care nu mi-i promiseseră în acest sens și pe care nu aveau nici o intenție să mi-i plătească, dl Băsescu, informat asupra realității, m-a invitat la Cotroceni și m-a felicitat pentru decizia de a rezista, spunându-mi că va trata problema ca pe una de securitate națională, ceea ce și era, și că într-o zi va vorbi public despre contribuțiile mele în UE. Nu a mai vorbit. În schimb, în contextul referendumului vizând demiterea sa, în 2012, a dezlegat DNA să extindă asupra mea acuzații dintre cele mai fanteziste, apte a-mi distruge complet imaginea. Aztăzi dl Băsescu spune despre DNA și în general despre justiția română pe care a politizat-o, ceea ce eu spun și avertizez de ani buni. Așa se scrie istoria. Toți suntem un amestec de bine și de rău. Totul este ca binele să prevaleze și mai ales să fim puși în situații în care latura noastră bună să se poată exprima mai degrabă decât latura rea.

9. L1: Să preupunem că primiți, concomitent, două telegrame pe care este scris același text: „Adriane, vino urgent!” Una este semnată de Adrian Năstase iar alta de Victor Ponta. La cine mergeți mai întâi?

AS: La cel care suferă mai mult.

10. L1: Ce fel de forțe politice vor prelua România după alegerile din 2016?

AS: Depinde dacă în 2016 va fi mai important cine votează sau cine numără voturile. Depinde de asemenea ce decizii va lua binomul SRI-DNA sau trinomul SRI-DNA-ÎCCJ. Dacă tot partidele cunoscute se vor prezenta, vom avea dinnou alegeri negative, fiecare votând împotriva cuiva iar nu pentru ceva. Alegeri carismatice nu vor fi, căci nu văd deocamdată șansele apariției vreunui lider carismatic. De altfel, nici asemenea alegeri nu sunt dezirabile. Deși necesare, partide noi cu greu se vor putea organiza și afirma în condițiile concurenței neloiale și a ostilității oligarhiilor care ocupă în prezent scena politică. Mai degrabă, partidele vechi, golite de conținut prin acțiunea „dictaturii procurorilor”, vor servi drept acoperire sau, dacă vreți, de incubator pentru agenții cercurilor de interese internaționale care au transformat România într-un teritoriu sub mandat străin. Partidele „societății civile” care au acționat până acum sub acoperirea ong-urilor militante nu cred că au vreo șansă să câștige guvernarea în alegeri libere. Cu atât mai mult cu cât, după ce Victor Ponta a compromis ideea de „guvernare a tinerilor”, Dacian Cioloș va compromite cu siguranță ideea de „guvernare a tehnocraților”. România va rămâne, deci, cel mai probabil, sub guvernarea străinătății, indiferent ce înseamnă asta, ceea ce arată că trebuie să ne așteptăm la alte acțiuni de manipulare și intoxicare, care să ducă la destinația dorită prin crize artificiale și derapaje controlate. Aceasta desigur dacă România profundă nu se va trezi și nu va decide să își ia soarta în propriile mâini. Mă tem, însă, că suntem prea puțini cei care dorim să o facem; și de aceea foarte vulnerabili. Mai mult ca niciodată, România depinde de noroc și de rezultatul meciurilor dintre alți jucători.

11. L1: Am fi onorați dacă ați transmite un mesaj locuitorilor județului Olt, județ pe care l-ați cunoscut în anumite momente electorale.

AS: Am cunoscut județul Olt și am învățat să îl iubesc nu numai în momentele electorale. Din păcate valurile vieții nu ne permit totdeauna să fim suficient de aproape fizic de cei pe care îi iubim. Acum în pragul sfintelor sărbători ale Crăciunului și la cumpăna dintre ani, mă bucur să pot transmite locuitorilor harnici, cu iubire de neam și credință în Dumnezeu ai acestui județ, atât de nobil dar atât de lovit de nevoi, urări de tărie și liniște sufletească, de viață rodnică spre binele lor și al țării, de inspirație în tot ceea ce fac și noroc în tot ceea ce încearcă, de sănătate trupească și sufletească și de împliniri materiale și spirituale, asigurându-i de întreaga mea solidaritate și simpatie.

Nota autorului: ​Săptămânalul „Linia întâi” din Slatina (județul Olt) mi-a solicitat un interviu în ​exclusivitate. L-am acordat cu plăcere. Interviul a fost publicat miercuri, 16 decembrie ​2015. 

http://linia1.ro/pe-plan-extern-statutul-de-vasalitate-al-romaniei-s-a-a...