Publicat: 31 Ianuarie, 2017 - 13:29
Share

 

Pedepsirea unor fapte prin legea penala este justificata de nevoia contracararii pericolului pe care savarsirea lor il prezinta pentru siguranta si bunastarea societatii. Cu cat pericolul este mai mare, cu atat pedeapsa este mai mare, marimea ei conferindu-i caracterul descurajator adecvat. Faptele care prezinta pericole mici nu sunt pedepsite penal.

Criteriile in functie de care se masoara pericolul sunt diverse. Frecventa faptei prejudiciabile, dimensiunea prejudiciului potential sau a tulburarii relatiilor sociale pe care fapta le poate genera, pozitia potentialului faptuitor in ierarhia sociala, sunt doar cateva exemple.

In consideratia lor, legea penala stabileste limite minime si maxime ale pedepsei. Nu este totuna daca furi o carte de rugaciuni sau o carte de credit, o paine sau o masina de lux.

Legea are a se aplica, insa, unor cazuri concrete care produc prejudicii sau pericole concrete. De aceea pedeapsa generica trebuie individualizata, in limitele pericolului obiectiv avut in vedere de lege plasandu-se fapta subiectiva cu efectele ei reale. Astfel fapte, care in principiu prezinta un pericol social diferit, savarsite de doi faptuitori concreti in conditii specifice, pot avea un impact social negativ egal.

De exemplu, codul penal pedepseste talharia calificata cu inchisoare de la 3 la 10 ani, iar abuzul in serviciu cu inchisoare de la 3 la 7 ani. Aceasta inseamna ca pentru legiuitor talharia este o fapta mai grava decat abuzul. In concret insa, autorul talhariei poate fi condamnat la o pedeapsa cu inchisoarea de 4 ani, iar cel al unui abuz in serviciu tot la 4 ani. Aceasta inseamna ca cei doi sunt in concret egal de vinovati si de periculosi.

Singurul criteriu pe baza caruia s-ar putea diferentia tratamentul a doua persoane condamnate la pedepse egale pentru fapte diferite este acela al riscului de recidiva. In acest sens, daca hotul de buzunare fara loc de munca dupa o eventuala gratiere ar putea fi tentat sa revina la vechile metehne odata ajuns intr-un autobuz aglomerat, directorul de la ANAF care a comis un abuz in serviciu si care nu mai poate reveni intr-o functie de conducere similara celei din care a plecat, nu mai are cum recidiva.

Iata tot atatea motive pentru care discriminarea operata de proiectul Ordonantei referitoare la gratiere in dauna condamnatilor pentru fapte de coruptie este o manifestare de populism desantat. Sau poate ca este mai mult decat atat. Condamnatii pentru coruptie nu trebuie gratiati intrucat printre ei au fost dositi detinutii politici, respectiv persoanele deranjante condamnate inainte de desfasurarea procesului pentru fapte pe care nu le-au savarsit.