Publicat: 3 Iunie, 2012 - 15:12
Share

Comisia pentru Industrie Energie si Cercetare a votat respingerea proiectului de decizie a Consiliului privind încheierea acordului ACTA (Acordul comercial de combatere a contrafacerii între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, Australia, Canada, Japonia, Republica Coreea, Statele Unite Mexicane, Regatul Maroc, Noua Zeelandă, Republica Singapore, Confederația Elvețiană și Statele Unite ale Americii).
 
Procesul de ratificare a acordului este în prezent în curs de desfăsurare în tările semnatare. In cadrul Uniunii Europene, pentru a putea intra în vigoare, acordul ACTA trebuie ratificat de statele membre si aprobat de Parlamentul European.
 „Acordurile internaționale care vizează aspecte legate de sancțiunile penale, activitatea online sau proprietatea intelectuală trebuie să definească clar domeniul de aplicare si sa garanteze protecția libertăților individuale, pentru a se evita interpretări nedorite ale acordurilor, care pot afecta drepturile si libertățile cetățeniilor europeni”, a declarat Adriana Ticau.
 Prin amendamentele depuse, Adriana Ticau si-a exprimat îngrijorarea cu privire la anumite prevederi ale ACTA. De exemplu,  articolului 27, punctul 1, prevede „măsuri de remediere eficiente destinate să prevină orice încălcare”, fără a defini clar care sunt sunt aceste masuri, iar punctul 4 prevede ca autoritățile competente ale unei părți semnatare să aibă „autoritatea de a solicita unui furnizor de servicii online să divulge rapid unui titular al dreptului suficiente informații pentru a identifica un abonat despre al cărui cont se presupune că a fost utilizat pentru încălcare”. De asemenea, articolul 14 punctul 2 al acordului ACTA prevede că „o parte(semnatara) poate exclude (de la aplicarea sectiunii ACTA specifice) cantități mici de mărfuri de natură necomercială aflate în bagajele personale ale călătorilor”, ceea ce înseamnă că ramane la latitudinea statelor semnatare daca exclud sau nu cantitatile mici de marfuri, de natura necomerciala, aflate in bagajele personale ale calatorilor. Aceste prevederi pot duce la crearea de bariere pentru  libera circulație a produselor și persoanelor în cadrul UE.
 "Legislația UE referitoare la respectarea drepturilor de autor in Societatea Informaționala este una dintre cele mai moderne și în deplină conformitate cu acordurile internaționale în materie. Sustinem lupta împotriva combaterii comercializării de produse contrafăcute, dar aceasta nu trebuie să se facă cu pretul nerespectării drepturilor fundamentale ale cetățenilor europeni. De aceea, consideram ca in forma sa actuala, acordul ACTA nu poate fi aprobat de Parlamentul European", a subliniat Adriana Ticau.
  Joi, 31 mai 2012, pe langa comisia ITRE a Parlamentului European, si comisiile LIBE si JURI ale Parlamentului European au votat împotriva acordului ACTA. Comisia INTA (comert international) a Parlamentului European, sesizata pe fond, va vota asupra raportului ACTA pe data de 22 iunie.