30 iunie 2022

Adunarea Generală a Federaţiei Europene a Jurnaliştilor a ales prima femeie preşedinte din istoria organizaţiei!

Distribuie pe rețelele tale sociale:

La evenimentul ce a avut loc la Izmir, Turcia, delegaţia României a prezentat problemele cu care se confruntă mass-media din România

Adunarea Generală a Federaţiei Europene a Jurnaliştilor, cea mai mare şi importantă organizaţie a lucrătorilor din mass-media europeană, şi-a ales cu 137 de voturi din 144 exprimate, noul preşedinte. Maja Sever, reprezentanta organizaţiei jurnaliştilor din Croaţia – TUCJ, a devenit prima femeie care ocupă funcţia de preşedinte EFJ.

Pe parcursul evenimentului, Adunarea Generală a EFJ a adoptat rezoluţii şi moţiuni importante pentru libertatea de exprimare şi independenţa jurnaliştilor europeni, despre situaţia celor care îşi riscă viaţa în condiţiile periculoase cauzate de invazia rusească din Ucraina. Delegaţii prezenţi au solicitat Parlamentului European şi Comisiei Europene să implementeze de urgenţă programe speciale şi economice de susţinere a jurnaliştilor aflaţi în zona de conflict, precum şi programe pentru a susţine independenţa presei din Ucraina.

De asemenea, AG a votat o moţiune pentru susţinerea independenţei instituţiilor publice de media din Polonia, România, Bulgaria, Franţa, Slovenia, Austria, Turcia, Macedonia de Nord , Croaţia, Cipru, Grecia, Ungaria, Italia, Malta, Muntenegru, aflate într-un risc major în ceea ce priveşte respectarea regulilor democratice, a libertăţii de exprimare a angajaţilor din aceste instituţii.

Prezentă la eveniment, delegaţia României, formată din preşedintele Federaţiei Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind, Leonard Pădureţ, şi de preşedintele Sindicatului Român al Jurnaliştilor MediaSind, Cristi Godinac, a prezentat delegaţilor prezenţi problemele cu care se confruntă mass-media din ţara noastră: noile legi ale securităţii care pun în pericol libertatea de exprimare şi drepturile cetăţeneşti, legislaţia muncii care restricţionează dialogul social şi încheierea contractelor colective de muncă la nivel naţional şi de sector, subfinanţarea instituţiilor publice de media, TVR, Radioul Public şi AGERPRES şi altele. Nu în ultimul rând, au fost prezentate şi ultimele realizări ale Federaţiei FAIR-MediaSind în Televiziunea Română şi Radioul Naţional prin încheierea contractelor colective în aceste instituţii publice în urma cărora au fost obţinute importante drepturi profesionale şi financiare pentru salariaţi.

Federaţia Europeană a Jurnaliştilor reprezintă interesele a peste 320 000 de lucrători din 45 ţări din Europa, fiind raportor oficial pe probleme de mass-media la Parlamentul European, Comisia Europeană, Consiliul Europei, Consiliul Economic Social European şi alte instituţii europene. Din România, singura organizaţie afiliată cu drepturi depline la EFJ este Federaţia Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind.

Departament Comunicare Federaţia FAIR-MediaSind
Izmir, 14 iunie 2022