18 octombrie 2021

AFIR a modificat Ghidul Bazei de date cu prețuri de referință

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a modificat Ghidul Bazei de date cu prețuri de referință, utilizat pentru evaluarea proiectelor cofinanțate din Fondul European Agricol Pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) în cadrul programelor naționale de dezvoltare rurală
Modificările au avut în vedere adaptarea la contextul economic și social actual, în special referitor la creșterile prețurilor pentru materiile prime.
”Baza de date cu prețuri de referință pusă de AFIR la dispoziția beneficiarilor PNDR este un instrument util atât timp cât reflectă realitatea din piață. Scopul modificărilor pe care le-am realizat acum este tocmai acesta – referința corectă la piață. În condițiile în care, în acesta perioadă, dinamica prețurilor este una accelerată, avem obligația să ajutăm pe cei care planifică achiziția de utilaje sau echipamente să poată face un calcul real al bugetelor, din punct de vedere al achiziției. Astfel, modificările de preț pot fi operate în Baza de date în cel mai scurt timp.” a declarat Mihai MORARU, Director General al AFIR.
Conform noilor proceduri, pe fondul situației speciale din ultima perioadă în care prețul materiilor prime a crescut substanțial, în decursul anului 2021, actualizarea prețurilor se poate realiza o dată la trei luni, la solicitarea oficială a celui care a înscris elementele respective în Baza de Date a AFIR, însoțită de o comunicare oficială din partea producătorului.
Această prevedere reprezintă o excepție de la regula de bază, care prevede că actualizarea prețurilor se face la cel puțin șase luni, dacă prețurile elementelor din Baza de Date au crescut cu până la 5% în ultimele 12 luni. Dacă prețurile elementelor au crescut cu mai mult de 5% în ultimele 12 luni, modificarea prețurilor se poate face la 12 luni de la actualizarea anterioară, indiferent dacă producătorul/ importatorul/ dealerul a solicitat modificarea prețurilor o dată la trei luni sau mai rar.
Începând din ianuarie 2022, se va reveni la actualizarea prețurilor conform regulii de bază.

Prin Baza de Date cu Prețuri de Referință (BDPR), AFIR facilitează accesul solicitanților de fonduri europene la informații, simplificând în același timp procedura de achiziție. Astfel, elementele care se regăsesc în această Bază de date pot fi achiziționate de către beneficiarii privați PNDR în mod direct, fără a mai parcurge nicio altă procedură de achiziție.
Ghidul actualizat al bazei de date cu prețuri de referință este disponibil pe pagina de internet a AFIR, www.afir.info, la secțiunea Informații utile – Baze de date cu prețuri de referință.▊