31 iulie 2021

Agenţiile de turism vând bilete CFR Călători şi pot închiria un tren în regim charter

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Agenţiile de turism din România sunt tot mai interesate de a colabora cu CFR Călători pentru vânzarea de bilete online în trafic intern, dar şi pentru închirierea unui tren în regim charter şi organizarea unor trasee şi circuite, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) remis vineri.

„Agenţiile de turism oferă, în acelaşi timp, atât creaţie, cât şi consultanţă şi sunt permanent familiarizate cu noile tehnologii. Transportul cu trenul este, de multe ori, ales de către turiştii români şi străini atunci când se deplasează în ţara noastră. Tocmai de aceea, agenţiile de turism sunt din ce în ce mai interesate în a colabora cu CFR Călători, care a arătat deschidere în acest sens. Este mult mai facil atunci când turistul achiziţionează, de exemplu, de la o agenţie, un pachet turistic cu transport cu trenul inclus. Pe de altă parte, agenţiile au posibilitatea de a închiria un tren în regim charter şi de a organiza trasee şi circuite”, declară George Cioceanu, prim vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

Peste 315 agenţii de turism au avut, până în prezent, încheiate contracte de comision pentru vânzarea „biletelor CFR online” în trafic intern, prin internet, în sistem online.

În perioada când vânzările au înregistrat cele mai ridicate niveluri – anii 2018 – 2019, CFR Călători avea încheiate contracte cu un număr de 120 – 130 de societăţi comerciale din care circa 70 – 80 de societăţi înregistrau vânzări în mod constant.

De asemenea, CFR oferă posibilitatea organizării de trenuri charter sau de vagoane charter. În regim charter, agenţiile de turism pot stabili itinerarii personalizate pentru turişti. De altfel, pachetele turistice care includ trasee personalizate operate cu trenul sunt din ce în ce mai populare în Europa. Agenţiile de turism pot alege ruta şi orele de circulaţie, iar trenul poate fi compus din vagoane clasa I, clasa a II-a, dormit, cuşetă, restaurant şi/sau bar-bistro. Există posibilitatea de a lua masa, beneficiind de serviciile vagonului bar bistro sau ale vagonului restaurant, în timpul călătoriei. Pe de altă parte, se pot organiza evenimente corporate, lansări şi expoziţii sau evenimente memorabile.