Publicat: 7 Februarie, 2016 - 12:59
Share

? Contactat de AID, ministrul Adrian Curaj a declarat: 'Voi lua măsuri urgente. Am decis efectuarea, în regim de urgență, a unui control din partea Ministerului la Colegiul Național de Informatică 'Tudor Vianu' cu privire la acuzațiile care i se aduc profesorului Severius Moldoveanu.'

? AID va sesiza Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Parchetul General

Fostul director al Colegiului Național de Informatică 'Tudor Vianu', profesorul de matematică Severius Moldoveanu, este acuzat că și-a umilit elevii prin 'invitația' acestora de a se târî în genunchi pentru o medie mai mare.

Asociația pentru Implementarea Democrației (AID) consideră inacceptabil ca un cadru didactic să recurgă la o asemenea atitudine și solicită Inspectoratului Școlar al Municipiului București (IȘMB), care s-a autosesizat în privința acestui caz, să îl trateze cu cea mai mare seriozitate și celeritate în vederea luării măsurilor care se impun.

Totodată, Asociația pentru Implementarea Democrației solicită Ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice, domnul Adrian Curaj, luarea unor măsuri urgente, considerând că se impune un control chiar și din partea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice asupra acestei situații, astfel încât astfel de fapte grave și de o imoralitate ieșită din comun să nu se mai petreacă în sistemul educațional românesc.

Contactat de către AID pentru a afla un punct de vedere, ministrul Adrian Curaj a declarat: 'Voi lua măsuri urgente. Am decis efectuarea, în regim de urgență, a unui control din partea Ministerului la Colegiul Național de Informatică 'Tudor Vianu' cu privire la acuzațiile care i se aduc profesorului Severius Moldoveanu.'

AID apreciază reacția promptă a Ministrului Adrian Curaj și așteaptă comunicarea rezultatului controlului.

În cazul descris, AID solicita Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice și analizarea modului de acordare a notelor și a realizării evaluării elevilor de către cadrul didactic.

AID urmează să sesizeze Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Parchetul General în vederea luării unor măsuri drastice față de acest caz revoltător.

Totodată, solicităm părinților care au cunoștință de astfel de cazuri să aibă curajul să le denunțe, căci numai așa un rău poate fi aflat și o practică extrem de veche în învățământul românesc poate fi stârpită.

Comunicat de presă - Asociația pentru Implementarea Democrației (AID)