8 octombrie 2022

Ajutorul umanitar al Bisericii Ortodoxe Române pentru victimele războiului din Ucraina în perioada 16 mai – 1 iulie 2022

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Pe fondul actual al crizei umanitare provocate de războiul din Ucraina, Biserica Ortodoxă Română a continuat acţiunile sale social-filantropice.

În perioada 16 mai – 1 iulie 2022, pe platforma online ajutăcubucurie.ro a Patriarhiei Române, în colaborare cu Federaţia Filantropia, au fost donate sumele de 13.066 lei şi 219,66 euro.

La nivelul Patriarhiei Române, în perioada 16 mai – 1 iulie 2022, s-au adăugat ca participante la acţiuni caritabile 447 persoane din rândul preoţilor şi al voluntarilor.

Sprijinul umanitar acordat în perioada menţionată mai sus a însumat 1.883.152 lei, acesta constând în bani şi produse (hrană caldă, alimente, hrană pentru bebeluşi, produse igienico-sanitare, medicamente, pături, articole de îmbrăcăminte, jucării etc.).

La acest sprijin se adaugă servicii sociale în derulare (de traducere – 787 beneficiari; de consiliere şi orientare – 810 beneficiari, medicale – 67 beneficiari şi educaţionale – 47 beneficiari, precum şi sprijin logistic, constând în spaţii de adăpost – cort/containere şi transport).

În ceea ce priveşte cazarea refugiaţilor, locurile pentru aceştia se ridică actualmente la 3.258, dintre care 2.057 cu servicii de masă incluse.

În legătură cu organizarea de transporturi umanitare, în această perioadă au fost realizate încă 11 transporturi în România şi 3 transporturi în Ucraina. Valoarea acestor noi transporturi se ridică la suma de 366.997 lei.

Campania Patriarhiei Române „Donează sânge pentru Ucraina” a continuat şi în ultima perioadă, la ea participând 54 de noi persoane donatoare.

În perioada 16 mai – 1 iulie 2022, ajutorul umanitar oferit de eparhiile Bisericii Ortodoxe Române şi Federaţia Filantropia se ridică la suma de 2.477.050 lei.

Astfel, ajutorul total oferit de Biserica Ortodoxă Română de la declanşarea războiului din Ucraina până în acest moment este de 37.607.236 lei.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Sursa foto Basilica