25 iunie 2022

Al 19-lea Congres al Academy for Multidisciplinary Nuerotraumatology „PRESENT”

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Al 19-lea Congres al Academy for Multidisciplinary Nuerotraumatology „PRESENT”, primul registru al pacienţilor cu Traumatisme Cranio-Cerebrale

Una dintre cele mai mari manifestări ale cercetării ştiinţifice medicale din domeniul neurologiei, conturată în al 19-lea Congres al Academy for Multidisciplinary Nuerotraumatology s-a derulat şi anul acesta în format exclusiv on-line şi a reunit peste 500 de cercetători, medici primari şi specialişti, precum şi medici rezidenţi din ţări precum USA, Germania, Spania, Norvegia, Austria, Canada, Slovenia, Elveţia, Belgia, Suedia, Olanda, Uzbekistan, Azerbaijan, Belarus, Egipt, Ucraina, Moldova şi România.

Evenimentul s-a axat în mod deosebit pe zona traumatismelor cranio-cerebrale (TCC) a căror incidenţă în rândul populaţiei înregistrează anual creşteri alarmante. Una dintre noutăţile acestui amplu eveniment a constat în prezentarea, în premieră, a registrului inovator al Traumatismelor Cranio-Cerebrale – „PRESENT”.

Personalităţi marcante ale lumii ştiinţifice medicale mondiale, cercetători, neurologi sau neurochirurgi din ţări precum USA, Germania, Spania, Norvegia, Austria, Canada, Slovenia, Elveţia, Belgia, Suedia, Olanda şi România au prezentat ample studii clinice, tehnici revoluţionare în neurochirurgie şi recuperare neurologică, precum şi cele mai recente rezultate ale cercetării ştiinţifice medicale din sfera TCC.

„Principala noutate a celei de-a -XIX-a ediţii a Congresului Academiei de Neurotraumatologie Multidisciplinară a fost prezentarea registrului inovator al Traumatismelor Cranio-Cerebrale prin care se doreşte să se aducă o îmbunătăţire substanţială în ceea ce priveşte furnizarea serviciilor de asistenţă medicală către pacienţi şi totodată să ofere o înţelegere cât mai amplă şi complexă a leziunilor traumatice cerebrale în scopul îmbunătăţirii constante a calităţii intervenţiilor care se adresează pacienţilor cu TCC ” a declarat Prof. Dr. Dafin Mureşanu, preşedintele Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) şi al Federaţiei Europene a Societăţilor de Neuroreabilitare (EFNRS).

„Să nu uităm că pentru unii pacienţi, traumatismul cranian reprezintă debutul unei boli care durează toată viaţa. De aceea un management adecvat presupune existenţa unor echipe multidisciplinare (neurolog, psiholog, kinetoterapeut, logoped, etc.) care să asigure un tratament individualizat, iar pregătirea specialiştilor în acest domeniu este mai mult decât necesară – aceasta devine obligatorie, iar dezvoltarea rapidă a registrului PRESENT va reduce eforturile acestor echipe şi totodată va eficientiza substanţial actul medical aferent fiecărui pacient în parte” a precizat preşedintele SSNN, prof. dr. Dafin Mureşanu.

Pentru a-şi atinge scopurile, PRESENT foloseşte o linie de comunicare directă şi un ciclu de feedback pentru toate părţile interesate implicate în tratamentul pacientului, iar scopul utilizării extensive a ambelor instrumente de lucru este acela de a încuraja urmărirea pe termen lung a pacienţilor care dezvoltă diferite boli în urma unui traumatism cranio cerebral.

Mai mult, în cadrul manifestării ştiinţifice, Academia de Neurotraumatologie Multidisciplinară (AMN) a creionat noi proiecte sustenabile pentru a depăşi barierele sistemice şi pentru a îmbunătăţi standardul de îngrijire în TCC, axându-se pe dezvoltarea registrului PRESENT privind reducerea drastică a decalajului de informaţii dintre ţări şi pentru a deschide noi oportunităţi abordărilor medicale multidimensionale ce se impun după apariţia unui traumatism cranio cerebral.

Este cunoscut faptul că pe plan global, ţările cu venituri mici şi medii (LMIC) înregistrează un minus în tratarea leziunilor cerebrale traumatice, problemele legate de furnizarea serviciilor de sănătate, organizarea sistemului de sănătate, infrastructura sanitară deficitară, disponibilitatea informaţiilor despre sistemul de sănătate şi a datelor epidemiologice având implicaţii mari asupra populaţiei.

Potrivit profesorului Dafin Mureşanu „la nivelul Academiei de Neurotraumatologie Multidisciplinară, aspirăm să devenim principalul centru de colectare a datelor privind TCC în ţările cu acces redus la mecanisme avansate de supraveghere a datelor, mai ales prin dezvoltarea acestui registru extrem de important şi bazat pe dovezi şi care să ne ofere în orice moment accesibilitate electronică şi uşurinţă în utilizare”.

În Europa, peste 2,5 milioane de cazuri noi de TCC, în România, peste 60.000

Potrivit statisticilor anuale aproximativ 11 milioane de oameni suferă un traumatism cranio-cerebral (TCC) la nivel mondial, cifra fiind raportată la cazurile spitalizate. În fiecare an, numai în Europa, peste 2,5 milioane de persoane suferă un traumatism cranio-cerebral, dintre care 1 milion necesită internarea în spital, iar aproximativ 70.000 dintre aceşti pacienţi decedează. În România, incidenţa TCC rămâne în continuare peste media europeană de 300 de cazuri la 100.000 de locuitori, în fiecare an înregistrându-se peste 60.000 de cazuri noi.

La nivel mondial, aproximativ 15 milioane de persoane sunt afectate anual de leziuni traumatice, dintre care, peste 10 milioane suferă de un traumatism cranio-cerebral. Accidentele rutiere reprezintă în continuare principala cauză a traumatismelor cranio-cerebrale, Organizaţia Mondială a Sănătăţii preconizând că anul viitor, aceste afecţiuni se vor putea defini ca fiind al treilea mare contribuitor la povara globală a bolii şi dizabilităţii, după bolile cardiovasculare şi depresie.

Conform statisticilor, creşterea incidenţei TCC, în lume, are multiple cauze precum : condiţiile rutiere nesigure, accentuate de o infrastructură rutieră precară, creşterea alarmantă a numărului de autovehicule, motociclete sau biciclete, a densităţii populaţiei şi în acelaşi timp, îmbătrânirea acesteia, dar şi creşterea consumului de alcool şi al substanţelor interzise, concomitent cu extinderea stărilor conflictuale care generează violenta interpersonală. Specialiştii estimează că, la nivel mondial, 5 dolari din 1.000 sunt cheltuiţi pentru grija acordată pacienţilor cu TCC sau din cauza consecinţelor produse de astfel de răniri.

Deşi impresionante, aceste cifre subestimează magnitudinea problemei, ele bazându-se doar pe datele oferite de cazurile internate în spital. Aproximativ 80-90% dintre traumatismele cranio-cerebrale sunt considerate uşoare şi nu necesită îngrijiri medicale.

În SUA, pentru un pacient cu traumatism cranian, care necesită recuperare, costurile sunt de aproximativ 200.000 de dolari, în primul an. Pentru pacienţii cu traumatisme minore sau medii care nu necesită recuperare, cheltuielile se ridică la aproximativ 15.000 de dolari. Costurile date de îngrijirea unui pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, pentru tot restul vieţii acestuia, pot ajunge şi la 4 milioane de dolari.

În România, numărul cazurilor de traumatisme cranio-cerebrale rămâne în creştere – 300 de cazuri la 100.000 de locuitori, principala cauză fiind accidentele rutiere, 75% dintre persoanele decedate în accidente rutiere au suferit un traumatism cranio-cerebral. Anual, în ţara noastă, se înregistrează peste 60.000 de noi cazuri de TCC.

Sursa foto: Pixabay