Publicat: 12 Februarie, 2016 - 17:55

Ionel Păun, al doilea ucigaş al lui Luchian Mihalea, a fost eliberat condiţionat, dupa 22 de ani, în mare secret, în urma unei hotărâri a Judecătoriei Craiova. În 1993, Ionel Păun şi Nelu Gavrilă l-au jefuit şi omorât pe Mihalea.

"Nici n-aş vrea să-mi mai amintesc de acea seară, a fost cea mai urâtă seară sau zi din viaţa mea", a declarat soţia lui Mihalea.

Anul trecut a fost eliberat şi celălalt criminal al compozitorului, decizie care a scandalizat familia lui Mihalea.

În noiembrie 1993, Nelu Florian Gavrilă şi un prieten de-al său l-au ucis cu bestialitate pe unul dintre cei mai iubiţi artişti români: Ioan Luchian Mihalea. Amândoi au fost condamnaţi pe viaţă. Ucigaşii s-au năpustit asupra sa cu pumnii şi picioarele. Bătut crunt, artistul a reuşit să le opună rezistenţă, până când a fost lovit în cap cu un ciocan de lipit. Mihalea îi cunoştea pe cei doi şi îi ajutase de multe ori cu bani. 25.000 de oameni l-au condus apoi pe ultimul drum.