Publicat: 13 Septembrie, 2019 - 09:57

Republica tunisiană organizează alegerile prezidenţiale anticipate pe 13, 14 şi 15 septembrie 2019, pentru cetăţenii tunisieni care locuiesc în străinătate şi pe 15 septembrie 2019, în Tunisia, după decesul regretatului preşedinte al Republicii tunisiene, Beji Caid Essebsi, pe 25 iulie 2019.

Aceste alegeri prezidenţiale, care vor fi urmate în octombrie 2019 de alegerile legislative, reprezintă o nouă oportunitate de ancorare a tradiţiei democratice în societatea tunisiană.

În România, patru secţii de votare din oraşele Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca şi Iaşi vor fi deschise între orele 08:00 şi 18:00 pentru a găzdui 1137 de înscrişi, dintre care peste 80% sunt studenţi.

În cadrul acestei a doua reuniuni democratice, după cea din 2014, organizată de Instanţa superioară independentă pentru alegeri din Tunisia, tunisienii trebuie să aleagă dintre 26 de candidaţi. Un al doilea tur va fi programat dacă niciun candidat nu va câştiga majoritatea absolută.