Publicat: 17 Septembrie, 2015 - 10:09
Share

Cel puţin cinci persoane au murit în urma unui cutremur puternic produs miercuri în largul statului Chile, iar un milion de locuitori au fost evacuaţi din zonele de coastă, după ce a fost emisă o alertă de tsunami, informează BBC News Online.

Valuri seismice mari au fost deja observate de-a lungul coastelor chiliene, în apropierea epicentrului seismului. 

Avertizarea de tsunami este emisă "pentru a alerta oficialii responsabili de situaţiile de urgenţă şi opinia publică despre un eveniment care ar putea avea ulterior impact asupra zonei", au anunțat autoritățile. 

Un cutremur puternic cu magnitudinea de 8,3 s-a produs miercuri seara, la ora 19.54 (joi, 1.54, ora României), în largul statului Chile. Epicentrul seismului a fost localizat la aproximativ 54 de kilometri vest de Illapel şi la 232 de kilometri nord-vest de capitala Santiago, la o adâncime de 33 de kilometri.