Publicat: 23 Ianuarie, 2020 - 17:45

Bilanțul îmbolnăvirilor cu coronavirus este în creștere, semn că nicio țară nu este cu adevarat pregătită să facă fața celor mai recente provocări medicale. Și autoritățile de la noi fac plan de acțiune în eventualitatea în care acest virus ar ajunge în România. Oficialii din Sănătate au dispus controale riguroase pe aeroporturi, teste rapide pentru depistarea virusului.

Experții de la Organizația Mondială a Sănătății se întrunesc joi, din nou, pentru a stabili dacă se instituie, la nivel global, starea de urgență din cauza pneumoniei virale din China. Deocamdată, misteriosul coronavirus a ucis 25 chinezi.

Sunt peste 600 de cazuri confirmate, iar epidemia se extinde rapid și în străinătate. Orașul Wuhan, de unde a pornit epidemia, este în carantina. Autoritățile chineze l-au izolat complet, în încercarea de a opri răspândirea virusului.

Deși au discutat ore întregi, experții Organizației Mondiale a Sănătății nu au reușit să se pună de acord, dacă focarul actual de coronavirus din Wuhan trebuie sau nu declarat ca fiind o situație de urgență internațională.

Joi are loc o nouă reuniune de urgență a celor 16 experți medicali din diferite țări.

La Wuhan au fost luate măsuri fără precedent in istorie, orașul Wuhan, cu 11 milioane de locuitori, este în carantină totală. Nu circulă niciun mijloc de transport în comun.

Dr Adriana Pistol, directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, a declarat în emisiunea "Ca`n viață" că este foarte greu de calculat probabilitatea ca virusul să ajungă în România. Plecând de la premisa că trăim într-o lume globalizată și a vitezei, la un moment dat și în România se pot depista astfel de cazuri, deoarece există foarte mulți călători în zonele respective.

Jurnalistul Rareș Cosma a vorbit în emisiunea Ca`n viață despre ce măsuri s-au luat în China pentru a evita răspândirea virusului.

În autogările din China sunt foarte multe filtre, iar la aeroport sunt aparate care pot detecta o temperatură corporală crescută. Când este depistat un călător este imediat retras și pus în carantină. Spălarea mâinilor și purtarea măștilor sunt cele mai la îndemână măsuri de prevenire, a explicat jurnalistul Rareș Cosma.

Wuhan, orașul în care s-a înregistrat primul caz, este în caratină. Nu circulă feribotul, metroul, autobuzele, nimeni nu poate părăsi orașul.

Tag-uri Institutii: