24 ianuarie 2022

Alexandria va avea staţii de reîncarcare pentru vehicule electrice

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Primăria municipiului Alexandria a semnat ieri, 04.01.2022, contractul de finanţare cu Administraţia Fondului pentru Mediu pentru obiectivul de investiţii „Staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în Municipiul Alexandria”.

Obiectivul de investiţii mai sus-menţionat va fi finanţat în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic.

Termenul de implementare pentru proiectul acceptat spre finanţare este de 12 luni şi prevede achiziţionarea şi instalarea unui număr de 3 staţii de reîncărcare pe următoarele amplasamente:

Amplasament 1: Strada Dunării – ZONA ELECTROTEL

– numărul staţiilor de reîncărcare: 1 staţie cu 2 puncte de reîncărcare;

Amplasament 2: strada Dunării, nr. 180-190 – ZONA ANAF

– numărul staţiilor de reîncărcare: 1 staţie cu 2 puncte de reîncărcare;

Amplasament 3: strada Libertăţii , tronson 5 – ZONA SPITAL JUDEŢEAN

– numărul staţiilor de reîncărcare: 1 staţie cu 2 puncte de reîncărcare.

Obiectivul Programului îl reprezintă dezvoltarea infrastructurii de alimentare a vehiculelor cu energie electrică.

Scopul Programului îl reprezintă îmbunătăţirea calităţii mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi stimularea utilizării vehiculelor electrice.

Staţiile de reîncarcare vor fi alimentate din acelaşi punct de livrare din reţeaua publică de distribuţie, din care:

– 1 punct de reîncărcare permite încărcarea multistandard în curent continuu la o putere > 50 kW şi

– 1 punct de reîncărcare permite încărcarea în curent alternativ la o putere > 22 kW a vehiculelor electrice. Staţia de reîncărcare va permite încărcarea simultană la puterile declarate.

Valoarea totala a proiectului finanţat din bani europeni este de 748.476,00 lei inclusiv T.V.A.