Publicat: 6 Noiembrie, 2014 - 14:32
Share

Aproximativ 80% din cazurile de hepatită A sunt sub-clinice și numai în 20% dintre cazuri există simptomatologie, a declarat joi într-o conferință de presă consilierul ministrului Sănătății dr. Alexandru Rafila.

"Din păcate, în România răspândirea hepatitei A este destul de mare. Dacă am face un studiu de sero-prevalență, adică să vedem dacă persoanele din România au anticorpi împotriva virusului hepatitei A, cu siguranță foarte mulți dintre noi avem astfel de anticorpi fără să știm că am fost infectați. Peste 80% din cazuri sunt sub-clinice, adică nu avem niciun fel de simptomatologie, însă pentru restul de 20% trebuie să avem mare grijă pentru că ea poate să dea și forme grave, fulminante care pot să pună în pericol viața pacientului. (...) Se face vaccinare în cazul urgențelor epidemiologice, mă refer la situația în care apar inundații. Persoanele de acolo, mai ales copii din localitățile afectate, beneficiază de vaccin. Oricine se poate vaccina împotriva hepatitei A, este recomandabil ca acest lucru să se facă la copii pentru că din cauza circulației destul de de intense a virusului riscul de infecție crește pe măsură ce copilul avansează în viață. Este bine ca acest vaccin să fie administrat copiilor și poate să fie administrat încă din primul an de viață", a explicat Rafila cu prilejul lansării de către Fundația "Renașterea" pentru Sănătate, Educație și Cultură a caravanei de informare și prevenție a hepatitei A, B și C.