3 decembrie 2021

Alexandru Rafila: Certificatul trebuie introdus la momentul oportun

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Alexandru Rafila, propus pentru funcţia de ministru al Sănătăţii, a declarat miercuri că certificatul verde este un instrument care salvează vieţi, dar el trebuie introdus la momentul oportun.

„Vă dau doar un exemplu teoretic, lucrul ăsta nu l-am stabilit, am discutat în principiu cu specialişti de sănătate publică: introducerea, de exemplu, ar putea să fie după trei săptămâni de creştere consecutivă cu un indice de multiplicare mai mare de 1,5. Retragerea ar fi o scădere similară, dar şi sub o incidenţă, să spunem, de 1 sau de 0,5, adică trebuie să găsim o incidenţă foarte scăzută, încât lucrul ăsta să nu pună în pericol sănătatea populaţiei. Trebuie, în paralel, să nu renunţăm la încurajarea vaccinării, pentru că până la urmă trebuie să facem doar acest lucru, să încercăm să explicăm oamenilor că acest certificat verde este pentru protejarea sănătăţii, nu este un instrument opresiv. Certificatul verde este un instrument care salvează vieţi, dar el trebuie introdus la momentul oportun”, a declarat Alexandru Rafila.