30 ianuarie 2023

Alexandru Rafila: Nu trebuie să înţeleagă cineva că se vor introduce restricţii şi obligativităţi

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri că este foarte probabil ca această săptămână să fie a treia de creştere consecutivă a cazurilor de gripă şi să se declare „stare de epidemie de gripă”.

„Aşteptăm cifrele de mâine, joi se face bilanţul, este foarte probabil ca să avem a treia săptămână de creştere consecutivă şi atunci sigur se va declara această situaţie ca stare de epidemie de gripă. Nu trebuie să înţeleagă cineva că se vor introduce restricţii şi obligativităţi. Este vorba despre măsurile care se iau la nivelul unităţilor sanitare pentru limitarea vizitelor, în spital în perioada cât va evolua această stare de epidemie, pe de o parte. Pe de altă parte, se intensifică măsurile legate de respectarea măsurilor de protecţie a personalului medical şi al pacienţilor în unităţile medicale, inclusiv utilizarea măştii în unitatea medicală, screeningul epidemiologic pentru a evita ca persoanele care au viroze respiratorii să vină la serviciu”, a spus Alexandru Rafila, la Digi 24.

Sursa foto Facebook Alexandru Rafila