25 aprilie 2024

Alexandru Rafila şi Roberto Speranza vor semna Memorandumul de Înţelegere din domeniul Sănătăţii care stabileşte cadrul legal de colaborare dintre cele două state în anii următori

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Programul vizitei ministrului Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, în Italia

În perioada 3-4 februarie 2022, prof.univ.dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii se va afla la Roma, Italia.

Programul ministrului român prevede discuţii cu oficialii italieni la Institutul Superior Sănătate şi Ministerul Italian al Sănătăţii.

Mâine, 4 februarie 2022, prof.dr. Alexandru Rafila şi omologul său, Roberto Speranza, vor semna Memorandumul de Înţelegere din domeniul Sănătăţii care stabileşte cadrul legal de colaborare dintre cele două state în anii următori.

Tot mâine, ministrul Sănătăţii va vizita spitalul pediatric „Bambino Gesu” care aparţine Sfântului Scaun şi unde sunt internaţi mai mulţi copii din România cu afecţiuni oncologice. Prof.dr. Alexandru Rafila va discuta cu reprezentanţii conducerii unităţii sanitare, cu părinţii şi copiii români internaţi aici.

În jurul ora 18.00 (ora României) ministrul Sănătăţii va face o declaraţie de presă la sediul Ambasadei României în Italia care se va transmite live pe paginile oficiale de Facebook ale Ambasadei şi Ministerul Sănătăţii.