30 septembrie 2022

Alianţa pentru Unirea Românilor continuă seria de conferinţe publice dedicate Proiectului de ţară

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Alianţa pentru Unirea Românilor continuă seria de conferinţe publice dedicate Proiectului de ţară pe care îl va lansa public în această toamnă.

Luni, 19 septembrie 2022, la ora 10.00, AUR organizează la sala de conferinţe a grupului politic din Camera Deputaţilor dezbaterea cu tema „Frăţia profitorilor: Finanţarea partidelor politice în România”.

Vrem să analizăm cu cifrele pe masă alocările bugetare tot mai mari din ultimii ani, legitimitatea deciziei de a subvenţiona activitatea de partid din banii românilor şi modul cum sunt cheltuiţi aceşti bani.

Vrem să discutăm deschis despre sumele exorbitante cheltuite de partide pentru propaganda media. Cât din conţinutul informativ livrat de mass-media şi jurnalişti este adevăr şi cât este PR plătit? De ce este nevoie ca partidele politice să fie subvenţionate de stat? Care este justa măsură pentru susţinerea corectă a activităţii politice şi cât de etic este ca politicienii ajunşi la putere să îşi aprobe din propria voinţă majorări ale subvenţiei?

Alianţa pentru Unirea Românilor a trimis invitaţii la dezbatere tuturor partidelor parlamentare şi neparlamentare. Alături de politicieni sunt aşteptaţi la conferinţă universitari, reprezentanţi ai societăţii civile, personalităţi publice şi jurnalişti.

Departamentul de comunicare al Alianţei pentru Unirea Românilor

Sursa foto Facebook George Simion