Publicat: 29 Septembrie, 2015 - 17:05
Share

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, marți, suspendarea din funcţie a Alinei Mihaela Bica, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârşirea, cu intenţie, a unor infracţiuni.

Hotărârea Secţiei a fost luată în temeiul dispoziţiilor art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată cu modificările şi completările ulterioare şi art. 62 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare.