Publicat: 18 Aprilie, 2017 - 14:13

O navă a Gărzii de Coastă a identificat pe Marea Neagră, cu ajutorul aparaturii de termoviziune din dotare, o ambarcațiune ucraineană, tip catamaran, aflată la braconat în Zona Economică Exclusivă a României.

Ambarcațiunea, cu patru cetățeni ucraineni la bord, s-a supus somațiilor legale ale polițiștilor de frontieră de pe nava MAI 2110, la bordul acesteia fiind descoperite peste 400 kilograme de pește din specia calcan în stare proaspătă și plase de pescuit tip setcă în lungime de aproximativ 1.536 de metri.

În data de 15.04.2017, în jurul orei 06.00, nava MAI 2110 din cadrul Grupului de Nave Sulina, aflată în misiune de supraveghere și patrulare pe Marea Neagră, a identificat, cu ajutorul aparaturii de termoviziune din dotare, la aproximativ 40 de mile marine travers de localitatea Sfântul Gheorghe, o ambarcațiune de proveniență ucraineană, suspectă de activități de pescuit ilegal în Zona Economică Exclusivă a României.

Comandantul ambarcațiunii cu patru cetățeni din Ucraina la bord s-a supus somațiilor legale inițiate de nava Gărzii de Coastă, permițând polițiștilor de frontieră să urce la bord pentru efectuarea controlului specific. La bordul acesteia a fost descoperită o cantitate însemnată de pește din specia calcan, precum și mai multe plase de pescuit tip setcă, pentru care cei în cauză nu aveau documentele legale.

După ce au adus ambarcațiunea în portul Sulina, polițiștii de frontieră tulceni, în colaborare cu reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, au procedat la efectuarea cercetărilor specifice.

Astfel, polițiștii de frontieră au ridicat în vederea confiscării 16 plase de pescuit în lungime totală de 1.536 metri și cantitatea de 447 kilograme calcan în stare proaspătă, în valoare totală de 17.687 lei, ce a fost predată unei societăți comerciale de profil, conform procedurilor legale. Totodată, ambarcațiunea tip catamaran împreună cu membrii echipajului, patru cetățeni ucraineni cu vârste cuprinse între 34 și 40 de ani, au fost predați în data de 17.04.2017 autorităților ucrainene în vederea continuării cercetărilor.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de pescuit comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit; producerea, importul, deținerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament; pescuitul comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode și mijloace, al peștilor și al altor viețuitoare acvatice, în perioada de prohibiție, pescuitul resurselor acvatice vii cu unelte de pescuit având ochiul de plasă sub dimensiunile minime legale.

Purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă

Subinspector de poliție

Alexandru ION