15 august 2022

Ambasadorul Estoniei în România în vizită la Universitatea Babeş-Bolyai

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Miercuri, 9 martie 2022, Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prof. univ. dr. Daniel David, a avut-o ca oaspete pe Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Estoniei în România, E.S. Dna. Ingrid Kressel Vinciguerra .

Vizita a fost prilejuită de consulatul onorific acordat doamnei Bianca Muntean şi de nevoia de coordonare academică mai puternică între Estonia şi România, pe toate cele trei misiuni: educaţie, cercetare-dezvoltare-inovare şi relaţia cu societatea.

De asemenea, s-a discutat despre modalitatea de colaborare între UBB şi universităţi din Estonia pentru ajutorarea refugiaţilor din Ucraina, UBB şi Universitatea din Tartu – ambele membre în GUILD, organizaţia unora dintre universităţile „world-class/research-intensive” din Europa – având deja implementat un astfel de plan.

Direcţia Comunicare şi PR a Universitatea Babeş-Bolyai