Publicat: 27 Octombrie, 2020 - 11:45
Share

Ambasadorul Statului Israel în România a oferit 25 de tablete copiilor din programele Hope and Homes for Children, în cadrul unei vizite în Baia Mare

Excelenţa Sa, domnul David Saranga, Ambasadorul Statului Israel în România, a vizitat ieri mai mulţi beneficiari ai programelor Hope and Homes for Children şi a oferit 25 de tablete copiilor şi tinerilor care, în această perioadă, au mare nevoie de sprijin pentru acces la cursurile şcolare, în sistem on-line. După ce, anul trecut, a alergat la Maratonul Băneasa Forest Run în sprijinul Hope and Homes for Children, Excelenţa Sa continuă să fie alături de Fundaţie şi susţine o viziune comună - cea a unei lumi în care niciun copil să nu mai treacă prin coşmarul instituţionalizării.

Vizita Excelenţei Sale a început la sediul Hope and Homes for Children din Baia Mare, unde a discutat cu Ştefan Dărăbuş, Director Global de Programe al organizaţiei şi cu întreaga echipă, despre copiii şi părinţii din programele Fundaţiei. Discuţiile s-au concentrat pe provocările aceastei perioade, în contextul pandemiei, când din ce în ce mai multe familii vulnerabile se adâncesc în sărăcie extremă - iar în lipsa unui loc de muncă şi a unui venit minim, copiii riscă să fie separaţi de părinţi şi să ajungă în protecţia statului.

"Copiii sunt un simbol al speranţei, al vieţii, dar şi o radiografie a societăţii în care trăim. Dacă ei sunt îngrijiţi, iubiţi, societatea devine mai prosperă şi cu toţii trăim într-o lume mai bună. Putem combate sărăcia prin educaţie, însă pentru asta fiecare copil trebuie să aibă acces la ea. Pentru noi, statul Israel, o ţară fără multe resurse naturale, capitalul uman este cea mai de preţ bogăţie. Am înţeles că prin educaţie putem combate orice obstacol şi astfel, am reuşit să fim astăzi un stat inovator. Sperăm că prin această donaţie de tablete îi vom ajuta pe aceşti copii să fie mai puţin vulnerabili şi să le redăm speranţa şi demnitatea într-un viitor mai bun.

Felicitări echipei Hope and Homes for Children pentru activitatea voastră minunată, pentru dăruirea şi grija de a le oferi copiilor o familie şi o viaţă normală bazată pe afecţiune şi de a preveni separarea copiilor de familie. Misiunea voastră este una care aduce lumină şi speranţă într-o realitate crudă şi vom continua să vă fim alături ori de câte ori avem ocazia.", declară Excelenţa Sa, domnul David Saranga, Ambasadorul Statului Israel în România

Vizita Excelenţei Sale a continuat la Centrul de Tranzit, Asistenţă şi Consiliere pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecţie a copilului din Baia Mare. A urmat vizita la una dintre familiile de asistenţi maternali susţinute de Hope and Homes for Children, încă din 2008. Familia ocroteşte trei copii, pe cel mai mare dintre ei avându-l în grijă de 12 ani. Excelenţa Sa, domnul David Saranga, şi-a încheiat vizita în casa unei familii din programul de Prevenire a separării familiale, unde Fundaţia susţine un tată singur - cu probleme medicale, el însuşi crescut în sistemul de protecţie - să poată să îşi ţină acasă cei doi copii.

"Când lumea întreagă e sub asediul unei crize economice şi sanitare declanşate de pandemie, expuşi şi vulnerabili sunt tot cei mai săraci oameni, împreună cu copiii lor. De multe ori fără locuinţă proprie, în chirii pe care abia şi le pot permite, supravieţuind în condiţii improvizate, cu venituri sub pragul sărăciei, sunt familiile cele mai expuse riscului de separare, iar copiii ajung în protecţia statului, ori captivi în reţele de trafic de fiinţe umane. Nu sunt vizibili, nu sunt o prioritate şi riscă să rămână ignoraţi, numărul lor, oricum deja de ordinul milioanelor, crescând de la o zi la alta. Asta înseamnă că noi, cei care putem avea o voce în numele lor, îi facem auziţi şi-i sprijinim să rămână împreună. Dacă, într-adevăr, credem că această zicală, conform căreia "copiii sunt viitorul nostru", înseamnă că nu facem altceva decât să ne protejăm viitorul." declară Ştefan Dărăbuş, Director Global de Programe, Hope and Homes for Children

Hope and Homes for Children a lansat de curând o campanie socială de strângere de fonduri cu mesajul Sărăcia extremă separă copiii de părinţi, treptat, până îi separă de tot. Trimite HOPE la 8844 şi ajută-i să rămână împreună!, un semnal de alarmă cu privire la numărul din ce în ce mai mare de copii care riscă să fie separaţi de părinţi şi să ajungă în protecţie specială, în contextul pandemiei şi al sărăciei extreme în care familiile vulnerabile se adâncesc, în lipsa unui loc de muncă. Ne propunem ca, în urma apelului, să putem susţine 1.600 de copii aflaţi în situaţii de risc şi familiile lor, prin intervenţii integrate, care să ţină copiii în siguranţă, acasă, în următoarea perioadă. Spotul video care însoţeşte campania vorbeşte despre aşteptare, dar şi despre riscul instituţionalizării pentru copiii care trăiesc în sărăcie. O platformă de donaţie - www.pretulbinelui.ro - susţine campania, unde cei care vor să ajute pot face o donaţie lunară.

De curând, Banca Mondială anunţa că sărăcia extremă creşte anul acesta pentru prima dată în ultimii 22 de ani şi estima că efectele pandemiei vor împinge în sărăcie extremă între 88 şi 115 milioane de oameni doar în acest an, în special în ţări care se confruntă cu rate ridicate de sărăcie, cum este şi România. În condiţiile în care, în 2019, România se afla deja pe primul loc în UE, conform EUROSTAT, cu 1 din 3 copii care trăiau în risc de sărăcie şi excluziune socială, situaţia devine din ce în ce mai alarmantă: în lipsa unui minim necesar pentru a supravieţui - un acoperiş deasupra capului, căldura pe timpul iernii, sau cel puţin o masă pe zi - copiii sunt separaţi de părinţi şi, inevitabil, ajung în centre de plasament, sau în forme de protecţie specială.

În martie anul acesta, peste 4.800 de copii erau încă instituţionalizaţi, la nivel naţional, în 166 de centre de plasament (conf. ANDPDCA). De peste 20 de ani, Hope and Homes for Children România contribuie la închiderea instituţiilor de tip vechi, în colaborare cu autorităţile locale şi desfăşoară, în paralel, un program complementar programului de dezinstituţionalizare - Prevenirea separării copilului de familie, prin care opreşte intrarea altor copii în sistemul de protecţie şi centre de plasament.

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: