Publicat: 3 Noiembrie, 2015 - 20:06
Share

Întrunit în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizărilor primite și a decis aplicarea următoarelor sancțiuni:

— Amendă în cuantum de 15.000 de lei postului de televiziune Kanal D. Radiodifuzorul nu a respectat dispozițiile privind regimul difuzării publicității, respectiv art. 35 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/ 2002. Raportul de monitorizare privind duratele inserțiilor de publicitate în intervalul orar 18:00 — 23:00 a cuprins perioada 01 — 30.09.2015, fiind întocmit pentru 10 posturi de televiziune, inclusiv Kanal D;

— Somație publică postului Radio Zu pentru că nu a ținut cont de prevederile legislației audiovizualului privind protecția minorilor în cadrul unor ediții ale emisiunii matinale 'Morning Zu', fiind încălcat art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului. Raportul de monitorizare a cuprins diferite ediții ale emisiunii transmise în perioadele 01 — 04.09.2015 și 08 — 27.09.2015.

În aceeași ședință, CNA a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de Serviciul Inspecție ca urmare a sesizărilor primite și a decis să aplice o somație publică postului Tele 3 din Târgu Jiu pentru emisiunea 'Dilemele zilei', ediția din 02.09.2015, care a fost transmisă fără a se ține cont de dispozițiile art. 40 alin. (3) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual.

De asemenea, constatând abateri de la prevederile legale, membrii Consiliului au decis să aplice următoarele sancțiuni:

— Amendă în cuantum de 50.000 de lei societății Alba Television SRL Sântimbru pentru că nu a respectat prevederile art. 50 alin. (1) și 58 alin. (1) din Legea audiovizualului;

— Somație publică societății Realitatea Media SA pentru postul Realitatea FM Cluj Napoca deoarece nu a ținut seama de prevederile art. 58 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504 /2002.

Membrii Consiliului au aprobat solicitarea de acordare de licență audiovizuală prin rețele de comunicații electronice a societății SUD VEST MEDIA SRL București pentru postul Sud Vest TV din Baia de Aramă, jud. Mehedinți.

Biroul Comunicare și Relații cu Publicul

Prevederile legislației audiovizualului la care facem referire:

Legea audiovizualului nr. 504/ 2002 cu modificările și completările ulterioare

Art. 35 (1) Proporția de spoturi publicitare televizate și spoturi de teleshopping dintr-un interval de o oră nu poate depăși 20%, respectiv 12 minute; în cazul televiziunii publice durata acestora nu poate depăși 8 minute din timpul oricărei ore date.

Art. 39 (2) Difuzarea în serviciile de televiziune și de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiționat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situații normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective.

Art. 50 alin. (1) Furnizarea unui serviciu de programe în sistem analogic de un radiodifuzor aflat în jurisdicția României se poate face numai în baza licenței audiovizuale analogice și, după caz, a licenței de emisie.

Art. 58 (1) Difuzarea serviciului de programe poate începe după obținerea deciziei de autorizare audiovizuală.

Decizia CNA nr. 220/ 2011 privind Codul de reglementare acontinutului audiovizual

Art. 40 (3) Moderatorii, prezentatorii și realizatorii programelor au obligația să nu folosească și să nu permită invitaților să folosească un limbaj injurios sau să instige la violență.

Comunicat de presa CNA