Publicat: 22 Iulie, 2019 - 15:55
Share

În săptămâna 15.07.2019 - 21.07.2019, medicii veterinari oficiali care activează în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2019, au verificat, 269 de unităţi amplasate în cele 7 zone de interes turistic: Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia. 

Controalele au vizat: 104 restaurante, 6 pizzerii, 3 cantine, 30 de unităţi tip fast - food, 5 braserii, 16 unităţi de tip bufet, 2 unităţi tip bistro, un catering, 26 de baruri, 2 cafe baruri, 3 snack baruri, un supermarket, 48 de magazine alimentare, 14 laboratoare de cofetărie/ patiserie, 4 cofetării/ patiserii, o rulotă, o unitate produse congelate, un depozit alimentar si o carmangerie.

În urma acestor controale s-au constatat neconformităţi referitoare la:
- comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar;
- ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare;
- condiţii necorespunzătoare de igienă în spaţiile de producţie; 
- depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare;

Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, 26 de unităţi, respectiv 9 restaurante, o unitate tip fast - food, 2 unităţi tip bufet, 6 magazine alimentare, 4 baruri, un laborator cofetărie/ patiserie, o braserie, o cofetărie, un snack bar, au fost sancţionate contravenţional, cu amenzi în valoare de 260.000 de lei. 

În perioadă mai sus menţionată, au fost confiscate şi retrase de la vânzare 5 kg de carne de porc şi 10 kg de produse de patiserie congelată improprii consumului uman, produse care au fost dirijate către o unitate de neutralizare.
Vă reamintim că, A.N.S.V.S.A., prin intermediul D.S.V.S.A. Constanţa, pune la dispoziţia celor interesaţi numărul de telefon al Comandamentului Sezon Estival: 0786 577 007, unde se pot face sesizări, sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor. Acest număr va funcţiona în paralel cu numărul Call - Center-ului A.N.S.V.S.A.: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice reţea de telefonie. 

Medicii veterinari oficiali din cadrul Comandamentului Sezon Estival 2019 supraveghează şi verifică permanent unităţile aflate pe Litoralul românesc.
 

Tag-uri Institutii: