13 august 2022

Amenzile aplicate pentru necompletarea formularului digital de intrare în România (PLF) sunt ANULATE oficial prin LEGE!

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Parlamentul României
Camera Deputaţilor
Grupul Parlamentar al Partidului Social Democrat

DECLARAŢIE DE PRESĂ

Toate amenzile aplicate pentru necompletarea formularului digital de intrare în România (PLF) sunt ANULATE oficial prin LEGE!

Parlamentul a votat astăzi proiectul de lege pentru anularea tuturor amenzilor aplicate pentru necompletarea formularului digital de intrare în România (PLF) şi restituirea, la cerere, a sumelor plătite de către românii care au fost amendaţi, proiect de lege pe care l-am propus împreună cu colegul meu de la PSD Suceava, Eugen Bejinariu.

Am votat, de fapt, o lege cerută de toţi românii care au luptat pentru a-şi face dreptate în această situaţie, provocată de o măsură ce a fost greşit aplicată de autorităţi.

Un sistem birocratic încremenit în proceduri neînţelese şi care punea românii inutil să se adreseze instanţelor de judecată m-a făcut să mă implic pentru rezolvarea acestei situaţii.

Mii de români au primit pe nedrept amenzi pentru necompletarea PLF sau completarea greşită a acestuia, iar soluţia pentru a-i degreva de un calvar în justiţie a fost iniţierea legii pentru anularea acestor amenzi.

Nimeni nu ar fi crezut că dezbaterea privind problema amenzilor primite în mod nedrept de mii de români, pentru necompletarea formularului digital PLF va ajunge vreodată în Parlament.

A fost o nedreptate şi o povară financiară pentru mii de români să plătească o amendă de 1.000 sau 2.000 de lei, în condiţiile în care cei mai mulţi dintre ei chiar au completat formularul digital. Doar că nici ei, nici DSP-ul, nu mai puteau dovedi completarea formularului. Autorităţile ridicau din umeri, ziceau că nu pot anula amenzile, că trebuie plătite, conform legilor în vigoare, şi îndemnau oamenii să conteste în instanţă. Mii de români, în acelaşi timp, căutau soluţii singuri alături de avocaţi şi jurişti.

Chiar dacă unii au cerut anularea amenzilor în instanţe, legea trebuie să fie aplicată la fel pentru toată lumea.

De aceea, am iniţiat acest proiect de lege, să reparăm o eroare pe care statul trebuie să şi-o asume, şi să dăm tuturor banii înapoi. Mai mult, le cer scuze tuturor românilor amendaţi în mod nedrept de statul român, pentru tot chinul prin care au trecut.

Mulţumesc tuturor colegilor parlamentari care au votat pentru această lege.

Legea va fi trimisă la promulgare la Preşedintele României, iar apoi îşi va produce efectele.

Gheorghe Şoldan
Deputat PSD Suceava

Sursa foto cdep