17 octombrie 2021

Amnesty International solicită guvernului tunisian să permită medicilor să se exprime liber despre pandemie

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Una dintre cele mai absurde acțiuni, transformate în demers guvernamental în anumite țări, care însoțește așa-zisa  „pandemie” este cea a celor care presupun că toți medicii trebuie sa mențină aceleași criterii terapeutice, să urmeze același protocol dat, chiar daca nu reprezintă soluția salvatoare!

O bună dovadă a acestui comportament sunt represaliile impuse în Spania și Franța împotriva medicilor cu tratamente inovatoare, în beneficiul pacienților acestora, cu rezultate excepționale clinic, care au suferit tot felul de insulte și sancțiuni, inclusiv cele ale propriilor colegi, într-un atac inchizitorial fără precedent. În Spania, Franța și România acest rol sinistru de cenzură a venit de la asociațiile medicale ( a se vedea, la noi, cazul Dnei. Doctor Groșan), care au întreprins o adevărată vânătoare de vrăjitoare împotriva unora dintre membrii lor. În alte cazuri, precum Tunisia, atacurile vin de la guvernul însuși.

Pe 16 aprilie, Ministerul Sănătății din Tunisia a publicat o listă cu medici și oficiali din domeniul sănătății autorizați să facă declarații presei sau pe rețelele sociale despre pandemie și care au dreptul să semneze și să creeze scheme de tratament. Restul sunt expuși sancțiunilor, dacă se exprimă fără acordul autorităților.

Guvernul decide cine poate vorbi și cine nu. Cei care pot vorbi o fac că să sprijine măsurile represive ale guvernului. Cei care nu o pot face este pentru că sunt capabili să exprime o voce critică.

Din fericire, au existat reacții contrare la această impunere. Amnesty International și Colegiul Tunisian al Medicilor au solicitat guvernului să permită medicilor să se exprime liber despre pandemie.

Marți, Amnesty International a criticat această măsură ca fiind „disproporționată” și constituind  „un atac grav asupra libertății de exprimare. Este „o încercare clară de cenzurare a lucrătorilor din domeniul sănătății”, a semnalat Amna Guellali, purtător de cuvânt al organizației, într-o declarație publică.

La rândul său, într-o altă declarație, Colegiul Medicilor a adoptat o poziție foarte diferită de colegii săi spanioli, reafirmând „dreptul medicilor de a-și exprima opiniile în domeniul lor de specializare și în conformitate cu datele stabilite științific și de a stabili alte scheme de tratament decât cele impuse”.

Ciprian Pop