Publicat: 23 Noiembrie, 2018 - 13:17

Potrivit mediilor locale, o mare majoritate a francezilor sprijină protestele de amploare ce urmează să se desfășoare mâine la Paris, față de creșterea prețurilor carburanților și, în general, ca nemulțumire față de politicile sociale ale guvernului lui Emmanuel Macron.

Potrivit unor sondaje,  opt din zece cetățeni consideră mobilizarea legitimă, în ciuda strategiei din unele ziare locale aservite puterii,  de a încerca să "demonizeze" mișcarea populară cunoscută sub numele de "vestele galbene", promotorii demonstrației.

Pentru mâine este planificat un mare protest la Paris, în care se așteaptă participarea a zeci de mii de oameni, ca o continuare a blocajelor și acțiunilor desfășurate și sâmbăta trecută.

Deși originea protestului a fost creșterea prețurilor la combustibili, decretată de Executiv în acest an și pentru anul următor, nemulțumirile vizează și creșterea taxelor în general și scăderea puterii de cumpărare ca urmare a politicii guvernului Macron.

Sâmbăta trecută a început mobilizarea și peste două mii de acțiuni au fost înregistrate la nivel național, cu participarea a aproape 300 de mii de persoane.

De-a lungul saptamanii s-au mentinut blocajele rutiere în mai multe parti ale țării, in timp ce o demonstrație amplă este de așteptat mâine.

La rândul său, guvernul menține intenția de a aplica creșterea prețurilor la combustibili, precum și de a-și asuma o poziție fermă față de taxe și impozite.

Ministrul de Interne, Christophe Castaner, a criticat extinderea mișcării și a pretențiilor.
De asemenea, Ministrul Economiei, Bruno Le Maire, a declarat că blocajele nu pot fi tolerate deoarece" libertatea de circulație a francezilor nu este negociabilă ".

Autor: Ciprian Pop
 

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: