Publicat: 27 Februarie, 2017 - 20:44
Share

Primirea de către ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, a ambasadorului Regatului Spaniei, Ramiro Fernandez Bachiller

Ana Birchall: Vom intensifica dialogul pentru negocierile din jurul Cadrului Financiar Multianual post-2020 și pentru menținerea unor alocări adecvate în finanțarea politicilor tradiționale ale UE, precum politica de coeziune și Politica Agricolă Comună, ca vectori ai procesului de integrare și reducere a decalajelor economice la nivelul Uniunii.

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, l-a primit luni, 27 februarie 2017, pe ambasadorul Regatului Spaniei la București, Ramiro Fernandez Bachiller.

Întrevederea s-a concentrat pe cooperarea dintre România și Spania pe subiectele de actualitate de pe agenda europeană, fiind realizată o trecere în revistă a domeniilor de interes comun, cu accent pe: procesul de reflecție asupra viitorului Uniunii Europene, procesul de negociere privind ieșirea Marii Britanii din UE, politicile privind creșterea economică și ocuparea forței de muncă, perspectivele Cadrului Financiar Multianual post-2020, precum și viitorul politicii de coeziune.

În acest context, ministrul delegat Ana Birchall a exprimat deschiderea pentru eforturile comune de consolidare a proiectului european și pentru creșterea vizibilității rezultatelor concrete în implementarea politicilor sectoriale, subliniind necesitatea restabilirii încrederii în proiectul european, dar și între statele membre.

'Doresc să reafirm interesul pentru multiplicarea dialogului sectorial pe aspecte vizând negocierile referitoare la Cadrul Financiar Multianual post-2020 și pentru menținerea unor alocări adecvate în finanțarea politicilor tradiționale ale UE, precum politica de coeziune și Politica Agricolă Comună, ca vectori ai procesului de integrare și reducere a decalajelor economice la nivelul Uniunii', a declarat Ana Birchall.

Ministrul delegat a salutat pe această cale eforturile autorităților spaniole de a sprijini ampla comunitate de români ce lucrează, studiază și trăiește pe teritoriul Spaniei, reiterând astfel întreaga deschidere pentru a identifica soluțiile adecvate pentru consolidarea integrării.

De asemenea, Ana Birchall a subliniat importanța măsurilor și a instrumentelor care consolidează securitatea cetățenilor europeni și protecția frontierelor externe ale Uniunii Europene. Oficialul român a reafirmat sprijinul României pentru identificarea celor mai bune soluții în gestionarea fenomenului migraționist, subliniind importanța gestionării problemei prin cooperare cu statele de proveniență și de tranzit.

Ministrul delegat a subliniat importanța procesului de reflecție privind viitorul Uniunii Europene, arătând în acest context că România dorește să contribuie activ la acest dialog. 'România este determinată să sprijine activ un proiect politic de consolidare a Uniunii Europene întemeiat pe respectul valorilor fundamentale și a principiilor fondatoare, care să consolideze încrederea în interiorul Uniunii, atât între statele membre, cât și la nivelul cetățenilor', a conchis Ana Birchall.

În cadrul discuțiilor a fost evocat și subiectul exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene în prima jumătate a anului 2019, context în care ministrul delegat a evocat determinarea României de a asigura o președinție de succes, care să faciliteze avansarea agendei europene și să promoveze interesele comune ale statelor membre.

Cu acest prilej, oficialul român a primit invitația de a efectua o vizită la Madrid în vederea susținerii unei întrevederi bilaterale cu omologul spaniol, ocazie cu care vor fi discutate elemente de substanță privind viitorul Uniunii Europene, precum și demersurile României consacrate Președinției Consiliului Uniunii Europene, din primul semestru al anului 2019.