7 iulie 2022

Ana-Maria Cătăuţă: 2022 ar putea fi anul în care cămaşa cu altiţă, de care suntem atât de mândri, să primească recunoaşterea UNESCO

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Stemă, drapel, limbă, imn. Sunt elemente care, incontestabil, ne definesc ca popor. Dar un popor este definit şi de tradiţii, de obiceiuri, multe dintre ele păstrate din negura timpului, care au răzbit prin praful istoriei până în zilele noastre.

Pentru noi, românii, popor creştin, 24 iunie înseamnă Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, figură emblematică a creştinismului. Deloc antagonic, tot în această zi sărbătorim şi Sânzienele, o sărbătoare ce datează din vremea dacilor. Iar simbolul, legat strâns de Sânziene, este şi inegalabila cămaşă cu altiţă ce a străbătut veacurile şi este purtată şi astăzi, atât de mult admirată şi iubită, piesă principală a portului nostru popular, ce oferă tradiţie şi autenticitate.

În urmă cu mai bine de 9 ani, oamenii inimoşi din comunitatea „La blouse roumanie” au făcut ca 24 iunie să fie decretată Ziua Universală a Iei. Câţiva ani mai târziu, Parlamentul României, la solicitarea Comisiei parlamentare UNESCO, a aprobat ca 24 iunie să devină şi Ziua Naţională a Iei, iar legea, este astăzi, promulgată.

Sunt paşi care conferă un statut special cămăşii noastre cu altiţă. Recunoaştere naţională, recunoaştere universală. Dar, în egală măsură, sunt paşi care ne conduc spre ţelul suprem: includerea cămăşii cu altiţă în Patrimoniul UNESCO.

În calitate de preşedinte al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO sunt convinsă că acest lucru se va întâmpla, poate şi pentru că, dincolo de tradiţii şi autenticitate, acest bun românesc a depăşit de mult graniţele ţării. În urma discuţiile pe care le-am purtat cu specialiştii, ţinând cont şi de soliditatea dosarului depus pentru înscriere, îmi exprim speranţa că acest lucru se va întâmpla chiar anul acesta.

Ar fi o recunoaştere incontestabilă a autenticităţii poporului nostru să ne regăsim şi cu acest bun în selecta listă UNESCO.
Declaraţie de presă – Preşedintele Comisiei permanente comune parlamentare pentru relaţia cu UNESCO, Ana-Maria Cătăuţă

Sursa foto cdep