Publicat: 18 August, 2014 - 12:41
Share
Toyota – brandul auto despre care vorbesc cele mai multe femei

Dacă în săptămâna 21-28 iulie 2014, Toyota este brandul pentru care 70% din totalul comentariilor înregistrate în mediul online le aparțin femeilor, Mazda și Ford sunt brandurile care atrag exclusiv atenția consumatorilor de gen masculin.

Femeile discută în cazul Toyota cu preponderență despre culorile pentru care ar opta ori despre gama de hibride, în timp ce mențiunile aparținând bărbaților vizează informații detaliate cu privire la autoturisme. Mai exact, conversațiile avute în jurul brandului Mazda se referă atât la recomandări ale acestei mărci, cât și la rezultate de vânzări. La rândul său, Ford este prezent în conversațiile internauților prin aprecieri cu privire la modelele Focus, B-Max, Fiesta și Mondeo. Este de asemenea lăudat modul în care mașinile Ford se comportă în afara orașului, indiferent de locația aleasă pentru vacanța din această vară.  

Privind de această dată spre numărul conversațiilor înregistrate, Ford este brandul care ocupă poziția a patra, cu 90 de mențiuni. Această marcă este în același timp și cea care numără cele mai multe conversații negative, dată fiind informația cu privire la diminuarea comenzilor și oprirea producției pentru o perioadă de 4 săptămâni.

BMW, Dacia și Renault – cele mai comentate branduri auto

În intervalul monitorizat, marca BMW a adunat cel mai mare număr de conversații – 155, fiind urmată de Dacia și Renault, cu 115 și, respectiv, 110 conversații. Informațiile referitoare la noile lansări și cele referitoare la noi autovehicule ce vor intra în producție au fost cele care au determinat volumele semnificative de conversații pentru aceste trei mărci, mass-media reprezentând pentru acestea principalul canal de diseminare a informației.

În cazul BMW, atenția a fost atrasă în primul rând de apariţia celui de-al doilea membru al noii game Seria 2 - Active Tourer și de vestea intrării în producție în noiembrie 2015 a modelului BMW M2 F87. Posibila lansare în 2016 a hibridului i9 a stârnit de asemenea interesul în mediul online, ca de altfel și informația referitoare la introducerea pentru motocicletele supersport a sistemului de frânare asistată de ABS și în viraje. Au mai fost apreciate imaginile noului M3 Cabrio, cele ale primului hibrid al brandului -i8 și ediţia unicat a acestui model, scoasă la licitație cu ocazia evenimentului Peeble Beach.

Majoritatea comentariilor înregistrate de brandul Dacia se referă pe de-o parte la intenția General Motors de a introduce modele ieftine pe piața din Europa, care să concureze cu modelul local. Pe de alta, se remarcă informația referitoare la parteneriatul încheiat între Dacia și Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni pentru susținerea învățământului profesional, prin înființarea a două clase profesionale de mecanică.

Mențiunile înregistrate de brandul Renault în săptămâna monitorizată se referă în exclusivitate la parteneriatul încheiat de Renault și Fiat în vederea producerii de camioane utilitare de către producătorul francez pentru Fiat.

Un alt brand pentru care majoritatea mențiunilor sunt generate de către media (70%) este Mercedes. Dacă din punct de vedere al numărului de mențiuni, acesta se clasează pe cel de-al cincilea loc, când privim spre cele mai discutate mărci auto din media, Mercedes ocupă locul al doilea, după Dacia. În cazul brandului german, cele mai acoperite subiecte în mass media au fost reprezentate de lansarea în 2017 a unui model cu hidrogen, de participarea lui Nico Rosberg la Marele premiu al Ungariei și de lansarea modelului hybrid S 500.  

Referindu-ne la piața auto în general, bărbații rămân principalul target, implicându-se în conversații ce vizează cu preponderență știri cu privire la noi lansări și recomandări de modele în funcție de calitățile tehnice ale modelelor testate de ei de-a lungul timpului.

Analiza a fost realizată cu ajutorul ZURF, instrument deținut de Exact Cercetare & Consultanță, ce  monitorizează conversațiile din mediul online în timp real, oferind în același timp și un istoric al acestora. ZURF contribuie astfel atât la măsurarea impactului pe care temele de pe agenda zilnică le au în mediul online, cât și descoperirea trendurilor de comunicare din diferitele platforme (Facebook, Twitter, Youtube, forumuri, bloguri etc).

Despre Exact Cercetare și Consultanță

Specializată în domeniul cercetării de piață, al sondajelor de opinie și al consultanței în marketing, EXACT Cercetare și Consultanță oferă o gamă completă de metode, tehnici și instrumente de cercetare pentru studii cantitative și calitative. De la abordările clasice la cele inovative, precum panel online, monitorizare și analiză de brand în Social Media, soluțiile noastre integrate răspund în cel mai eficient mod nevoilor clienților noștri.