26 aprilie 2024

Anamaria Gavrilă: Vânzarea Mintiei – Dovadă de trădarea PSD şi PNL

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Odată cu închiderea termocentralei Mintia în 5 Martie 2021 – 20.000 de oameni au fost lăsaţi în frig la Deva în plină pandemie, sute de oameni au rămas fără loc de muncă iar Transilvania şi Banatul au fost condamnate să depindă de importul de energie din alte ţări. Mintia este cea mai mare capacitate de producţie a energiei electrice din vestul ţării.

Domnule Ciucă – cum puteţi să vorbiţi de independenţa energetică a ţării când dumneavoastră vindeţi cea mai mare capacitate de producţie a energiei electrice din Vestul ţării fără să fi fost în stare să construiţi altceva?

Domnule Ciolacu – cum puteţi spune că partidul dumneavoastră ajută românii când aţi dezamăgit un judeţ întreg Hunedoara – stând deoparte şi lăsând pe Virgil Popescu să închidă Mintia şi să închidă minele din Valea Jiului?

Un singur judeţ din Vestul ţării a avut încredere în PSD – Hunedoara, singurul judeţ roşu din Vestul ţării – iar PSD a întors spatele, nu a ajutat consiliul judeţean să ia în administrare Mintia. Afacerile grupurilor de interese din partid fiind mai mari decât job-urile oamenilor care i-au votat.

Dacă state străine sunt interesate de achiziţionarea termocentrala Mintia – înseamnă că ea poate fi profitabilă – de ce statul român nu investeşte în Mintia? De ce Ungaria poate să construiască capacităţi noi pentru ca să devină exportator de energie, străinii sunt interesaţi să ne cumpere nouă termocentralele- dar Guvernul român este incapabil să construiască iar poporul român trebuie să cumpere energie din import?

Mintia nu este doar cea mai mare capacitate de producţie a energiei electrice din Vestul ţării, este un punct strategic naţional care deserveşte siguranţei naţionale. Transformatoarele de la Mintia nu trebuie să ajungă în mâna unor investitori privaţi. Vom cere constituirea a unei comisii parlamentare de anchetă privind vânzarea Mintiei pentru că fiecare parlamentar trebuie să voteze în cunoştinţă de cauză – pentru vânzarea Mintiei sau pentru menţinerea ei în patrimoniul naţional şi retehnologizarea ei.

Vânzarea Mintiei nu trebuie să se facă fără acordul Parlamentului!

Deputat Anamaria Gavrilă
Circumscripţia electorală 22 HUNEDOARA

Sursa foto: cdep