20 septembrie 2021

ANCOM propune compensarea costului net aferent furnizării serviciului universal poştal din anul 2019

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ca urmare a cererii de compensare transmise de către Compania Naţională Poşta Română S.A. (CNPR), furnizorul de serviciu universal poştal, ANCOM a analizat informaţiile ce au stat la baza cererii de compensare, precum şi caracterul de sarcină injustă a costului net aferent furnizării serviciilor din sfera serviciului universal poştal în anul 2019 şi propune compensarea acestuia. Din analiza efectuată de Autoritate a rezultat că au fost îndeplinite cumulativ cele două condiţii stabilite în legislaţie, iar costul net aferent furnizării serviciilor din sfera serviciului universal în anul 2019 constituie o sarcină injustă pentru CNPR, fiind astfel necesară compensarea acestuia cu suma de 9.640.585 lei.

Condiţiile şi mecanismul pentru compensarea costului net

Costul net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal reprezintă diferenţa dintre costul net suportat de furnizorul de serviciu universal ca urmare a îndeplinirii obligaţiilor de serviciu universal şi costul net al furnizorului în cazul în care şi-ar desfăşura activitatea fără a avea obligaţiile de serviciu universal.

Acesta reprezintă o sarcină injustă şi poate fi compensat doar în cazul în care sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiţii legate de nivelul rentabilităţii capitalului mediu angajat înregistrat din furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal şi de pragul de materialitate în funcţie de veniturile înregistrate din furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal.

Mecanismul de compensare a costului net va fi stabilit ulterior, după adoptarea deciziei ANCOM privind compensarea costului net aferent furnizării serviciului universal poştal, printr-o Hotărâre de Guvern, fiind utilizată una din următoarele surse de finanţare:
a) din fonduri de la bugetul de stat prin bugetul ministerului de resort, cu respectarea cadrului legal naţional şi european din domeniul ajutorului de stat;
b) prin partajarea costului net între furnizorii de servicii poştale şi/sau utilizatori, cu respectarea cadrului legal naţional şi european din domeniul ajutorului de stat.

Analiza ANCOM privind compensarea costului net aferent furnizării serviciilor din sfera serviciului universal în anul 2019
Autoritatea a analizat în detaliu datele şi ipotezele utilizate de CNPR în procesul de întocmire a cererii de compensare a costului net, metodologia şi calculul efectiv al costului net, precum şi informaţiile suplimentare puse la dispoziţie de CNPR, iar acolo unde a fost necesar au fost efectuate ajustări asupra valorii costului net. De asemenea, ANCOM a constatat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile necesare stabilirii caracterului de sarcină injustă a costului net aferent furnizării serviciului universal în anul 2019. Astfel, obligaţiile rezultând din calitatea de furnizor de serviciu universal au constituit o sarcină injustă pentru CNPR în anul 2019.

Potrivit calculului ANCOM, valoarea costului net înregistrat de CNPR în anul 2019 ca urmare a obligaţiilor ce decurg din calitatea de furnizor de serviciu universal, inclusiv beneficiile intangibile, este de 18.372.178 lei, iar suma maximă ce poate fi compensată este de 9.640.585 lei, reprezentând valoarea costului net ce ar putea fi compensat până la atingerea nivelului rezonabil al rentabilităţii capitalului mediu angajat înregistrat din furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal.

Procesul de consultare publică

Proiectul de decizie privind compensarea costului net aferent furnizării serviciilor poştale din sfera serviciului universal în anul 2019 poate fi consultat aici. Persoanele interesate sunt invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri până la data de 16.08.2021, pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Noua nr. 2, sector 3, Bucureşti), prin intermediul Registraturii online sau prin intermediul direcţiilor regionale ale Autorităţii. Observaţiile pot fi transmise şi prin fax la numărul +40 372 845 402 sau prin e-mail, pe adresa consultare@ancom.org.ro.

Informaţii suplimentare

Accesul la serviciul universal poştal reprezintă dreptul oricărei persoane de a beneficia de furnizarea permanentă a unor servicii poştale (serviciile incluse în sfera serviciului universal), la un anumit nivel de calitate, în orice punct de pe teritoriul României, la tarife accesibile.

ANCOM a desemnat Compania Naţională Poşta Română S.A. (CNPR) ca furnizor de serviciu universal prin Decizia preşedintelui ANCOM nr.1363/2019 pentru furnizarea tuturor serviciilor incluse în sfera serviciului universal pentru perioada 1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2024, pe întregul teritoriu naţional.

ANCOM a decis compensarea costului net pentru furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal poştal cu suma de 4.252.328 lei pentru anul 2017 şi cu suma de 6.285.244 lei pentru anul 2018.

ANCOM este instituţia care promovează interesele utilizatorilor de servicii prin promovarea concurenţei şi inovaţiei pe pieţele comunicaţiilor electronice şi serviciilor poştale, administrarea pro-competitivă a resurselor limitate (spectru radio, resurse de numerotaţie şi resurse tehnice asociate), încurajarea investiţiilor eficiente în reţele şi infrastructuri şi promovarea conectivităţii ultra-rapide. Pentru mai multe detalii despre activitatea ANCOM vizitaţi www.ancom.ro, www.portabilitate.ro şi www.veritel.ro. Pentru a testa şi monitoriza calitatea serviciului de internet, accesaţi www.netograf.ro. Pentru a consulta acoperirea cu semnal mobil a localităţilor, drumurilor naţionale şi judeţene din România, accesaţi www.aisemnal.ro.