Publicat: 26 Februarie, 2016 - 12:15

Economiştii din bănci apreciază excedentul bugetar realizat în ianuarie, în contextul reducerii de TVA.

"In ianuarie veniturile la buget au crescut in ritm anual cu 11.1%, depasind 20 de miliarde de lei, notandu-se dinamica incasarilor din TVA (17% an/an), evolutie care confirma faptul ca accelerarea economiei si fiscalizarea mai activa au  contrabalansat impactul reducerii cotei TVA", arata vineri Andrei Radulescu, economistul şef al Băncii Transilvania într-un raport destinat investitorilor.

"Romania a inregistrat un surplus fiscal de aproximativ 0,6% din PIB in ianuarie 2016, un pic peste nivelul inregistrat in aceeasi luna din 2015, in pofida faptului ca a existat o crestere a cheltuielilor de 8,7% in ritm anual. Rezultatul a venit pe fondul avansului veniturilor bugetare cu 11,1% in ritm anual, o performanta destul de impresionanta daca tinem cont de faptul ca TVA a fost redusa de doua ori din iunie 2015 (cota standard, cu 4 puncte procentuale si cota pentru alimente, cu 15 puncte procentuale). Pentru intreg anul, avand in vedere alegerile locale si parlamentare, vedem riscuri la adresa executiei bugetare din partea unor posibile initiative populiste din Parlament, in conditiile in care deficitul bugetar pentru intreg anul este prognozat la -3,0% din PIB, dupa metodologia europeana. Totusi, asemenea rezultate solide pe zona veniturilor bugetare ofera un grad sporit de confort", apreciază economiştii ING Bank într-un alt raport.

Execuția bugetului general consolidat pe luna ianuarie 2016 s-a încheiat cu un excedent de 4,7 miliarde de lei, respectiv 0,63% din PIB, față de 3,95 miliarde de lei, respectiv 0,56% din PIB, înregistrat la aceeaşi dată a anului 2015. 
1. Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 20,4 miliarde de lei, reprezentând  2,7% din PIB, au fost cu 11,1% mai mari în termeni nominali faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.         
S-au înregistrat creșteri semnificative faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent la încasările din impozitul pe profit (+48,0%), accize (19,2%), TVA (+17,0%) şi contribuții de asigurări sociale (+11,1%). 

      2. Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 15,6 miliarde de lei, au crescut în termeni nominali cu 8,7% față de aceeași perioadă din anul precedent și cu un punct procentual ca pondere în PIB. 
     Cheltuielilor  de personal au crescut cu 26% față de aceeași perioadă a anului precedent fiind determinate de majorările salariale acordate în a doua parte a anului 2015, respectiv cu 25% a personalului din sistemul public sanitar și a personalului din sistemul public de asistență socială, cu 15% a personalului din învățământ și cu 10% a personalului din sistemul bugetar exclusiv sănătate, învățământ și asistență socială. 
Cheltuielile cu bunuri şi servicii s-au redus cu 8,4% față de aceeași perioadă a anului precedent. 
Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de  686,9 milioane de lei, respectiv 0,1% din PIB, nivel similar cu cel realizat la aceeaşi dată a anului precedent (682,6 mil. de lei).