Publicat: 17 August, 2012 - 22:06
Share

Vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu nu îşi putea imagina că procurorii pot derula anchete scoţând, în unele judeţe, oameni din biserică şi punându-i să jure pe Biblie, pe capota maşinii.

"Eu am crezut, la Revoluţia din 1989, că în această ţară nu trebuie nimănui să îi mai fie frică decât dacă încalcă legea. Să te duci să scoţi oamenii din biserică sau să te duci să pui oamenii de 90 de ani să jure cu mâna pe Biblie, pe capota maşinii, e dincolo de ce îmi putea mie imaginaţia să îmi spună", a declarat Andronescu, într o conferinţă de presă la Târgovişte.
 
Ea a comentat şi anunţurile liderului democrat-liberal Cezar Preda legate de bilanţul de 100 de zile de guvernare USL pe care democrat-liberalii îl vor prezenta public duminică şi de "almanahul minciunilor" premierului Ponta, care va fi prezentat săptămâna viitoare.

"Dacă vorbim de minciuni, eu cred că un almanah ar fi absolut insuficient şi ne-ar trebui poate într-un an, în fiecare zi, să scoatem câte un volum cu minciunile pe care le-am auzit în ultimii trei ani de la PDL", a precizat Ecaterina Andronescu. Ministrul a vizitat mai multe unităţi şcolare din Dâmboviţa, grădiniţa şi şcoala Fântânele-Cojasca, grădiniţa Dâmbovicioara-Braniştea, şcoala cu clasele I-VIII Cazaci-Nucet, a participat la o şedinţă cu directori de şcoli şi conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean şi s-a întâlnit cu conducerea Universităţii Valahia.