Publicat: 29 Mai, 2014 - 16:27
Share

Senatorul PSD Ecaterina Andronescu a declarat joi că este mai utilă dacă rămâne alături de partid și în Legislativul de la București, renunțând în favoarea politologului Victor Negrescu.

"Eu cred că trebuie să fac ceea ce pot mai bine și acolo unde sunt mai utilă să optez. Nu este vorba de interesul personal, că, dacă aș pune pe primul plan interesul personal, probabil că ar fi potrivit să merg în PE, dar cred că aici avem de făcut o lege a învățământului, este un lucru foarte important și cred că avem expertiza necesară să facem acest lucru. Pe de altă parte, intră în locul meu un tânăr și asta mă încântă și, ca urmare, am luat o decizie care nu este nepotrivită. Pun în balanță ce pot să fac mai bine și unde sunt mai utilă. (...) Când am acceptat propunerea să fiu pe listă, nu știam foarte exact ce vom face în această campanie și dacă vom putea duce până la îndeplinire proiectul cu legea învățământului. Eu cred că aceste lucruri s-au adăugat acum și sunt obligată să țin seama de ele. (...) Eu cred că și un tânăr poate să crească și peste un mandat să fie un om care să aibă expertiză foarte importantă pentru țară. Oricum, și de aici, lucrurile pe care le-am spus în campanie nu le retractez. Cred că avem obligația din orice poziție am fi să promovăm valorile pe care le are România. România are despre ce să vorbească Europei și cred că lucrurile acestea trebuie să le facă orice persoană sau personalitate care deține o funcție publică. Este una dintre obligațiile majore de care trebuie să ne achităm", a declarat Ecaterina Andronescu la Palatul Parlamentului, la finalul Comitetului Executiv al PSD.

Tag-uri Nume: