29 mai 2022

Angel Tîlvăr: Ne-am asigurat că bugetul de stat prevede creşteri de venituri şi sprijin pentru economie

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Aşa cum am promis odată cu intrarea la guvernare, ne-am asigurat că, pentru anul 2022, Bugetul de Stat şi Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat cuprind măsurile din pachetul social al PSD, menite să crească veniturile profund afectate de creşterile de preţuri la energie şi de inflaţia galopantă care au marcat acest an.

Creşterile de alocaţii, pensii, sprijinul pentru persoanele cu dizabilităţi au finanţarea asigurată, ceea ce demonstrează că PSD îşi respectă angajamentele pentru care a intrat la guvernare. Vom avea anul viitor un buget de echilibrare economică şi socială, simultan cu protejarea puterii de cumpărare a celor mai vulnerabili dintre români.

Bugetul elaborat de ministrul social-democrat al finanţelor publice este menit să reducă inflaţia şi să stabilizeze economia în vederea unei creşteri robuste.

În 2022, peste 10 milioane de români cu venituri mici şi medii vor beneficia de creşterea veniturilor. Toţi copiii vor avea alocaţiile mărite la 600 lei, cei cu vârsta până la 2 ani, respectiv 3 ani pentru copii cu handicap şi la 243 lei pentru copii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani. În plus, 2,5 milioane de seniori vor beneficia de un ajutor suplimentar pentru a face faţă creşterii preţurilor la energie, alimente şi medicamente, iar indemnizaţia socială minimă se majorează la 1.000 lei şi punctul de pensie creşte cu 10% de la 1 ianuarie 2022. Mai mult, suplimentar, în buget au fost incluse sumele pentru majorarea salariilor profesorilor şi ale unor categorii de personal medical.

Totodată, pentru a susţine veniturile la bugetul de stat, pentru anul viitor au fost pregătite scheme de sprijin pentru economie, astfel încât românii şi companiile care produc în ţară vor beneficia de programe pentru investiţii şi de forme de susţinere a capitalului autohton precum şi a creşterii numărului de locuri de muncă, precum şi pentru combaterea pandemiei.

Am promis cel mai mare buget de investiţii şi ne-am respectat angajamentul – bugetul pe 2022 a prevăzut pentru investiţii 6,7% din PIB, adică 88,9 miliarde lei, cu o creştere consistentă de peste 20% pentru infrastructura de transport.

Vom persista să promovăm programe noi pentru dezvoltarea investiţiilor, în toate domeniile, concomitent cu derularea în continuare a programelor existente, în sprijinul economiei, al angajatorilor şi al angajaţilor.

Angel Tîlvăr
Senator PSD de Vrancea