Publicat: 15 Mai, 2018 - 11:25
Share

Şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Cristea, a spus marţi că este îngrijorată de faptul că "falia din societatea românească" se adânceşte.

"Nu trăim vremurile cele mai simple, cele mai uşoare şi ceea ce mă îngrijorează pe mine este că pare că această falie din societatea românească se adânceşte tot mai mult. Există o tendinţă de a vedea lucrurile în alb şi negru - noi şi ceilalţi, ai noştri şi ai lor. Cu atât mai trist este acest lucru cu cât suntem în Anul Centenarului, în care toate apelurile - şi am şi observat lucrul acesta în discursurile la nivelul cel mai înalt din România din decembrie şi din ianuarie -, toate apelurile erau pentru unitate: 'Haideţi să muncim împreună şi să ne bucurăm împreună de această realizare, de 100 de ani de independenţă pentru România'", a declarat Angela Cristea.

Tag-uri Nume: