4 octombrie 2022

ANONIMUL 2022, la start. Mai mult de 3000 de spectatori, la premiera naţională „Mariupolis 2”

Distribuie pe rețelele tale sociale:

„Vocaţia mea, filmul” – atelier destinat adolescenţilor din satele Deltei

Documentarul „Mariupolis 2”, realizat de Mantas Kvedaravicius, a fost proiectat luni seară, în premieră în România, în deschiderea celei de-a 19-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL, în prezenţa a mai mult de 3 000 de spectatori.

Filmul este inclus în programul Focus Ucraina, din care mai fac parte „Butterfly Vision” (2022), de Maksym Nakonechnyi, şi „Bad Roads” (2020), de Natalya Vorozhbit.

Miruna Berescu, directoarea festivalului, a punctat, la gala de deschidere, importanţa publicului, dar şi a comunităţii din Sfântu Gheorghe, reprezentată anul acesta de două ansambluri vocale care au cântat melodii în limbile română şi ucraineană. „Comunitatea din Sfântu Gheorghe este o parte foarte importantă în această experienţă. Pentru mine şi alţii, ANONIMUL este mai mult decât un festival de film, pentru că cei mai mulţi dintre noi plecăm de aici cu întâlniri şi amintiri pe care le ţinem aproape”.

Astfel, în premieră anul acesta, festivalul include în program un atelier destinat adolescenţilor din satele Deltei Dunării, intitulat „Vocaţia mea, filmul”.

Atelierul la care sunt aşteptaţi să participe elevi de clasele a VII-a şi a VIII-a va avea loc în perioada 9 – 12 august, la Sfântu Gheorghe.

Participanţii vor beneficia de întâlniri cu mai multe personalităţi din industria filmului şi a televiziunii: Emanuel Pârvu, actor, scenarist şi regizor, Silviu Stavilă, director de imagine, şi Amalia Enache, jurnalist şi prezentator TV.

„Vocaţia mea, filmul” este un proiect socio-cultural de educaţie nonformală organizat de Asociaţia FAMart cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei.

Proiectul îşi propune promovarea culturii cinematografice prin facilitarea accesului copiilor şi tinerilor la valorile artei cinematografice, la interacţiunea directă cu cineaşti şi profesionişti, având astfel un rol integrator în dezvoltarea comunităţii şi, în mod special, în educarea şi dezvoltarea tinerilor, oferindu-le noi perspective în alegerea următoarelor etape de studiu.

Iniţiativa este importantă întrucât susţine dezvoltarea şi educarea societăţii, oferind informaţii şi perspective elevilor şi tinerilor dintr-o zonă izolată, cu acces redus la artă şi cultură.

Proiectul se adresează în primul rând copiilor din localităţile Sfântu Gheorghe, Mila 23 şi Chilia. În activităţi vor fi implicaţi aproximativ 15 de elevi cu înclinaţii artistice, iar la finalul atelierului ei vor realiza un material video.

Programul ANONIMUL 2022 cuprinde mai multe evenimente conexe. Marţi, 9 august, de la ora 18:00, cineaştii participanţi la festival vor lua parte la o discuţie deschisă despre cum vor putea continua misiunea lui Ivan Patzaichin de transformare a Deltei şi a comunităţii din rezervaţia biosferei, respectând natura, tradiţiile şi valorile acesteia. „Cum ducem mai departe misiunea lui Ivan” va avea loc în una dintre sălile de cinema din Green Village, cu participarea lui Teodor Frolu şi Ivona Patzaichin, reprezentanţi ai Asociaţiei Ivan Patzaichin – Mila 23.

Miercuri, 10 august, cortul festivalului amenajat în camping va găzdui o întâlnire din seria ANONIMUL Talks, cu actorii Emilia Popescu, Vlad Ivanov, Alexandru Papadopol, regizorul Emanuel Pârvu şi producătoarea Miruna Berescu, la care se va discuta despre filmul românesc – „Aşteptările publicului vs aşteptările realizatorilor”.

Un alt eveniment conex, un concert „Delta Dawn” – Luiza Zan & Iulian Pavelescu, este programat pentru seara zilei de 10 august.

Pe 13 august, gala de închidere ANONIMUL 2022 va avea loc tot în camping, de la ora 22:00, când vor fi anunţaţi câştigătorii. Ea va fi urmată de un concert Gojira şi de proiecţia scurtmetrajelor premiate şi a câştigătorului Trofeului ANONIMUL 2022.

Programul festivalului include două competiţii de scurtmetraje, româneşti şi internaţionale, o competiţie de lungmetraje, dar şi proiecţii în afara concursului. Toate vor avea loc în prezenţa membrilor echipelor de producţie şi vor fi prezentate atât în cinematograful amenajat în camping, cât şi în sălile din Green Village.

La Sfântu Gheorghe vor fi prezenţi, între alţii, actorul Alexandru Papadopol, regizorul şi actorul Emanuel Pârvu, regizorul Sebastian Mihăilescu, regizoarea Nazli Elif Durlu, directorul de imagine Ben Bernhard, regizorul Gabriel de Achim şi actorul Bogdan Dumitrache, regizorul Alexandru Belc, regizorul Bogdan George Apetri, producătorul Ivan Ostrochovsky şi actriţa Rita Burkovska.

Cea de-a 19-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL are loc în perioada 8 – 14 august, la Sfântu Gheorghe.

Programul ANONIMUL poate fi consultat pe http://www.festival-anonimul.ro/wp-content/uploads/2022/08/program-anonimul-2022.pdf, iar biletele cu valoare zero pentru proiecţiile din săli pot fi procurate de pe https://eventbook.ro/festival/festivalul-international-de-film-independent-anonimul.

Sursa foto Pixabay