Publicat: 6 Februarie, 2019 - 18:00

Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură informează că se instituie măsuri de prohibiție pentru pescuitul în scop comercial, recreativ și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și  alte viețuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 11 aprilie  –  09 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, pe o durată de 45 de zile, în perioada 26 aprilie – 09 iunie inclusiv, cu excepțiile prevăzute în legislație.

Măsura a fost luată în conformitate cu Ordinul comun al Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și al Ministrului Mediului cu nr. 54/76/2019 privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție și refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2019.

Se interzic:

 

– pescuitul în scop comercial şi recreativ/sportiv al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în râul Prut şi în zonele inundate permanent sau temporar limitrofe acestuia, precum și în lacul de acumulare Stânca-Costești, pe o durată de 60 de zile, în perioada 11 aprilie - 09 iunie inclusiv.

– pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște şi alte viețuitoare acvatice vii în zona economică Meleaua Sfântu Gheorghe până la Ciotic, pe o durată de 60 de zile, în perioada 11 aprilie - 09 iunie inclusiv.

– pescuitul în scop comercial şi recreativ al oricăror specii de pești, crustacee, moluște şi alte viețuitoare acvatice vii în fluviul Dunărea în zona care constituie frontieră de stat cu Republica Bulgaria, pe o durată de 45 de zile, în perioada 15 aprilie-30 mai inclusiv.

– pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluște şi alte viețuitoare acvatice vii în apele care constituie frontieră de stat cu Ucraina, inclusiv Golful Musura,  pe o durată de 45 de zile, în perioada 26 aprilie - 09 iunie inclusiv.

– pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște şi alte viețuitoare acvatice vii în Complexul Razim – Sinoe și lacurile litorale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 11 aprilie – 09 iunie.

 

Se interzice pescuitul comercial, recreativ și familial al speciilor de pești și alte viețuitoare acvatice, după cum urmează:

 

  1. știuca, de la data intrării în vigoare a prezentului ordin până la 15 martie inclusiv, cu respectarea art. 1 din Ordinul comun al Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministrului Mediului cu nr. 54/76/2019  privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție a resurselor acvatice vii în anul 2019;
  2. în mod special, pe teritoriul Rezervației Biosferei "Delta Dunării", în afara perioadelor de prohibiție, pescuitul recreativ/sportiv la știucă este permis numai cu reținerea a maxim două exemplare pe zi, care să însumeze nu mai mult de 5 kilograme sau un singur exemplar dacă greutatea lui depășește 5 kg;
  3. în mod special, pe teritoriul Rezervației Biosferei "Delta Dunării", în afara perioadelor de prohibiție, pescuitul recreativ/sportiv la crap este permis numai cu reținerea unui singur exemplar pe zi, care să nu depășească 5 kg;
  4. în mod special, pe valea Iadului de la Baraj Leșu-Stâna de Vale și pe teritoriul zonelor de pescuit recreativ/sportiv Dâmbovița Superioară (Schit Dragoslavele-Baraj Pecineagu), Lac Pecineagu, Vălsanul Mijlociu (Brădetu-Baraj Dobrogeanu), Geoagiu Superior (Izvoare până la Cheile Rămeț), râul Someșul Cald de la limita zonei de protecție integrală a Parcului Natural Apuseni, până la confluența cu Lacul Beliș, în afara perioadelor de prohibiție, pescuitul recreativ/sportiv al tuturor speciilor de pești, este permis numai cu eliberarea tuturor capturilor (catch & release).
  5. pietrarul (Zingel zingel), fusarul (Zingel strebel), ghiborţul de râu (Gymnocephalus baloni), cernuşca (Petroleuciscus borysthenicus/Leucisus borysthenicus), şalăul vărgat (Stizostedion volgensis), aspretele (Romanichtyis valsanicola), pecarina (Pecarina demidoffi), guvidul (Neogobius syrman), zglăvoaca răsăriteană (Cottus poecilopus), lostriţa (Hucho hucho), mihalţul (Lota lota) şi caracuda (Carassius carassius), precum și alte viețuitoare acvatice incluse în anexele nr. 4A și 4B la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007
  6. coregonul și lipanul, tot timpul anului;
  7. păstrăvul de mare, tot timpul anului;

h) păstrăvul indigen, păstrăvul curcubeu și păstrăvul fântânel, începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin până la data de 30 aprilie inclusiv și din 15 septembrie 2019 până pe 30 aprilie 2020;

  1. sturionii, tot timpul anului, cu excepția pescuitului în scop științific;
  2. racul de munte (Astacus astacus), de la data intrării în vigoare a prezentului ordin până la 15 iunie inclusiv și în perioada 15 octombrie - 31 decembrie inclusiv;
  3. capturarea lipitorilor medicinale (Hirudo verbana), pe o durată de 62 de zile, în perioada 1 iulie-31 august inclusiv.

 

În Marea Neagră se interzic:

 

a) reținerea, deținerea și comercializarea rechinului în perioada 15 martie-15 aprilie inclusiv și în perioada 15 octombrie-30 noiembrie inclusiv, în afara acestor perioade este permisă reținerea și comercializarea  doar pentru exemplarele de rechin pescuite accidental;

b) reținerea la bord a femelelor de rechin gestante, pe toată perioada anului;

c) pescuitul sturionilor, tot timpul anului, cu excepția pescuitului în scop științific;

d) pescuitul gobiidelor, pe o durată de 31 de zile, în perioada 15 aprilie - 15 mai inclusiv;

e) pescuitul delfinilor, tot timpul anului, cu obligativitatea raportării capturilor accidentale de delfini inclusiv din Zona Economică Exclusivă (ZEE).

 

Perioada de prohibiție a calcanului este 15 aprilie-15 iunie inclusiv.

Capturarea rapanei (Rapana venosa) este permisă tot timpul anului.

 

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Prohibiția pescuitului în scop comercial, familial şi recreativ al scrumbiei de Dunăre se stabilește pe sectoare astfel:

 

a)pe sectorul de Dunăre și brațele sale, de la Marea Neagră până la Ceatal Chilia, Mm 43, pe o durată de 10 zile, în perioada 26 martie - 04 aprilie inclusiv;

b)pe sectorul de Dunăre și brațele sale, de la Ceatal Chilia, Mm 43, până la Vadul Oii, km 238, pe o durată de 15 zile, în perioada 01 aprilie - 15 aprilie inclusiv;

c)pe sectorul de Dunăre și brațele sale, de la Vadul Oii, km 238, până la Chiciu, km 374,5, pe o durată de 15 zile, în perioada 09 aprilie – 23 aprilie inclusiv;

d)pe sectorul de Dunăre şi brațele sale de la Chiciu, km 374,5, până la Baraj Porțile de Fier II, inclusiv brațul Gogoșu km 874,8, pe o durată de 20 de zile, în perioada 18 aprilie - 07 mai inclusiv;

e)pescuitul scrumbiei este interzis în tot cursul anului în faţa gurilor de vărsare a Dunării în mare pe o adâncime de 5 kilometri în largul mării şi pe un coridor lat de 2 kilometri socotit câte 1 kilometru de o parte şi de alta a axului braţelor Sfântu Gheorghe şi Sulina, în fața brațului Chilia, lățimea coridorului interzis este de 1 kilometru spre sud de axul brațului, iar spre nord până la limita apelor teritoriale române;

f)în conformitate cu prevederile legale în vigoare în perimetrul Rezervației Biosferei "Delta Dunării" se admite pescuitul în scop familial al scrumbiei folosind maximum 2 setci în perioada 18 aprilie – 27 aprilie inclusiv, în zonele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 763/2015 pentru aprobarea Planului de management şi a Regulamentului Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării";

g)în sezonul de pescuit la scrumbie capturile accidentale de ciprinide asiatice (sânger, novac, cosaş) se pot reține în vederea valorificării.

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: