18 octombrie 2021

ANSVSA şi Fundaţia Conservation Carpathia colaborează pentru păstrarea tradiţiilor

Distribuie pe rețelele tale sociale:

ANSVSA şi Fundaţia Conservation Carpathia colaborează pentru păstrarea tradiţiilor, sprijinirea comunităţilor locale şi dezvoltarea celui mai mare parc natural din România

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) împreună cu Fundaţia Conservation Carpathia colaborează într-un proiect care îşi propune identificarea unor soluţii eficiente pentru sprijinirea crescătorilor de animale din zonă şi, concomitent, de protejare a unei zone care devine cel mai emblematic parc naţional din zona Munţilor Făgăraş.

Aceasta, în condiţiile în care pe acest teritoriu (care include judeţele Braşov, Sibiu Vîlcea şi Argeş) este crescut un număr semnificativ de animale, sursa principală de venit pentru locuitorii din zonă. Interacţiunile dintre animalele sălbatice şi turmele de animale domestice care merg la păşunat sunt frecvente, existând posibilitatea contaminării acestora cu diferite boli.

La întâlnire s-au discutat şi aspecte legate de rezolvarea problemelor de ecarisare a teritoriului, incinerarea cadavrelor provenite de la animalele bolnave fiind o urgenţă în lupta de prevenire a răspândirii Pestei Porcine Africane.

„Identificăm soluţii punctuale şi vom colabora cu toate organismele care sprijină conservarea faunei naţionale. De asemenea este esenţial să prevenim apariţia unor noi focare de Pestă Porcină Africană (PPA) în zonă şi să ajutăm la stingerea celor existente.” – Dr. Robert Chioveanu, Preşedinte ANSVSA.

Prin această colaborare ANSVSA urmăreşte sprijinirea micilor producători din zonă, obţinerea de produse tradiţionale sigure de la animale sănătoase. Astfel va contribui la dezvoltarea economiei regionale, devenind un partener de sprijin în păstrarea şi conservarea tradiţiilor.