Publicat: 15 August, 2012 - 19:21
Share
"Cer procurorului general să ofere explicaţii publice în legătură cu anchetele din ţară"

   Preşedintele interimar, Crin Antonescu, face o declaraţie de presă Miercuri, la ora 19.00, la Palatul Cotroceni. Ministrul Administraţiei, Radu Stroe, a fost chemat la Cotroceni pentru a purta o discuţie cu preşedintele interimar pe tema listelor electorale.

  Amos News prezintă cele mai importante declaraţii ale preşedintelui interimar:

 

Iată cele mai importante declaraţii ale preşedintelui Crin Antonescu:


- "Referitor la anchetele Parchetului în secţiile de votare din ţară vreau să precizez că preocuparea mea ţine de atribuţiile şi obligaţiile prevăzute în Constituţie. Există sentimentul exprimat de jurnalişti, comentatori că e o anchetă fără precedent cu un scop politic şi care îi are în vedere pe cei care s-au prezentat la vot.

-  Eu nu formulez nici un fel de acuzatie la adresa parchetului General. Vreau să fie foarte clar că nu împiedic derularea acestor cercetări. Având în vedere însă amploarea lor, cer procurorului general al Republicii să ofere explicatii publice in legatura cu natura, mijloacele si scopul acestei cercetări.

- Îi cer public doamnei preşedinte a CSM să convoace o şedinţă a acestui for în care să discutăm asupra acestor aspecte. Prilej cu care se poate discuta şi asupra situaţiei în care să avem un răspuns pentru un ministru al Justiţiei.

- Parchetul general are datoria să informeze opinia publică".