Publicat: 7 Februarie, 2014 - 17:38
Share


Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că speră ca numirea lui Klaus Iohannis la ministerul de Interne și în funcția de vicepremier îi va ”bucura” pe cei din PSD.

”Sperăm și sper că implicarea lui Iohannis e de natură să îi bucure și pe partenerii noștri. E semnul că PNL e implicat la maxim în această guvernare”, a afirmat Antonescu.

Cât despre afirmația făcută de purtătorul de cuvânt al PSD, care a spus că nu este clar dacă Iohannis ar putea fi și vicepremier, liderul PNL a spus: ”nu sunt în situația să angajez vreo polemică cu purtătorul de cuvânt al vreunui partid”.

Antonescu a spus, de asemenea, că nu există nicio instabilitate politică.

”Nu e vorba de niciun fel de instabilitate. Mi se pare caraghios să vorbim de instabilitate. Avem o majoritate de 70 și la suta, avem un guvern puternic, avem toată capacitatea politică de a rezolva anumite chestiuni la nivelul Guvernului și Parlamentului dacă este nevoie”, a mai spus el.

Totodată, Crin Antonescu a subliniat faptul că propunerile făcute de PNL pentru cele patru ministere- Economie, Finanțe, Sănătate și Interne sunt ”niște propuneri serioase și luate în forurile cele mai înalte ale partidului”.