Publicat: 2 Decembrie, 2020 - 13:53
Share

Universitatea de Vest din Timişoara, angajată într-un demers de integrare în cadrul celor mai avansate tendinţe ale învăţământului superior european, propune programe şi domenii de studii şi de cercetare aflate în avangarda educaţiei universitare europene. Un astfel de domeniu al inovării, spre care UVT îşi concentrează resursele şi proiectele, este şi cel al tehnologiei Blockchain, "tehnologia încrederii", una din tehnologiile fundamentale ale celei de-a patra revoluţii industriale, cea care va schimba web-ul dintr-un mediu al informaţiei într-unul al valorii.

În această săptămână începe la UVT derularea programului postuniversitar "Antreprenoriat în Blockchain", care va avea o durată de 3 luni, cu o participare de înaltă ţinută şi specializare de nişă, atât a cadrelor didactice din UVT, cât şi a mentorilor invitaţi.

Despre iniţierea acestui program inovator, Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, subliniază: "UVT s-a înscris de mai mulţi ani în curentul universităţilor europene care explorează noile tendinţe şi tehnologiile viitorului. Şi pentru domeniul Blockchain, am reuşit să formăm la Facultatea de Matematică şi Informatică un nucleu de experţi, care, alături de mentorii externi invitaţi, setează o nouă direcţie de studiu şi cercetare, prin care UVT devine o universitate în care se dezvoltă discipline noi, un adevărat trendsetter în educaţia universitară românească. Faptul că tehnologia Blockchain este atât de importantă şi pentru Comisia Europeană, dar şi pentru instituţiile guvernamentale româneşti, ne-a stimulat să deschidem acest nou program de studii.

Absolvenţii noului program vor avea oportunităţi multiple de aplicare a expertizei în tehnologia Blockchain, pentru că apar tot mai multe domenii în care această deschidere inovatoare este utilizată. Unul dintre exemplele recente, este cel al implementării tehnologiei Blockchain de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), pe baza Hotărârii Autorităţii Electorale Permanente (AEP), ca soluţie complementară ce poate garanta integritatea şi poate consolida transparenţa şi trasabilitatea procesului electoral, indicând nivelul deosebit de înalt al utilităţii acestui proiect inovativ."

Comisia Europeană apreciază că tehnologia Blockchain are o prioritate strategică şi că va juca un rol cheie în stimularea inovaţiei în multiple sectoare şi în creşterea unei economii digitale incluzive, sigure şi democratice. Organismele lansate în 2018, Observatorul şi Forumul European de Blockchain (European Blockchain Observatory and Forum) şi Parteneriatul European de Blockchain (European Blockchain Partnership), din care face parte şi România, sunt piloni în croirea strategiilor şi în dezvoltarea Infrastructurii Europene de Servicii pe Blockchain (EBSI - European Blockchain Services Infrastructure).

De asemenea, este de remarcat faptul că Blockchain-ul este în topul celor mai căutate specializări la nivel internaţional, alături de Cloud Computing, Inteligenţă Artificială, Big Data, Machine Learning, Robotică. Este una dintre evoluţiile obiective observate în dinamica pieţei muncii, care au şi determinat adoptarea Rezoluţiei Parlamentului European, din 3 octombrie 2018, care încurajează statele membre să adapteze planurile de învăţământ universitar pentru a include studiul tehnologiilor emergente, precum Blockchain.

În linia acestor trenduri şi priorităţi, Universitatea de Vest din Timişoara demarează în această săptămână programul de studii postuniversitare "Antreprenoriat în Blockchain", primul program postuniversitar în acest domeniu din ţară, un program gestionat de către Facultatea de Matematică şi Informatică din UVT. Aici se află un grup de cercetare interdisciplinară în Blockchain, care este coordonat de Prof.dr. Viorel Negru (UVT) şi Lect.dr. Ciprian Pungilă (UVT).

Programul "Antreprenoriat în Blockchain" se derulează online, pe parcursul a trei luni şi are 23 de participanţi în cadrul acestui prim modul, din mai multe zone ale ţării, aceştia fiind antreprenori şi specialişti din domenii diverse, experţi din domeniile financiar, bancar, juridic, jurnalism, programatori, studenţi de la programele de studii universitare de masterat şi doctorat.

Lectori cu experienţă din domeniile de business şi din cel bancar, dar şi din trei universităţi timişorene, îi vor ghida pe participanţi, între aceştia aflându-se:

- Mihai Alisie - mentor extern invitat în cadrul programului, unul din iniţiatorii Ethereum şi fondator Akasha.org,

- Ciprian Pungilă - lector universitar la UVT şi co-creator aBey Blockchain,

- Armand Doru Domuţă - mentor extern invitat în cadrul programului, CEO Restart Energy, aflat în Top 10

Tineri Manageri de Top, recent premiat de Business Magazin,

- Leonardo Badea - mentor extern invitat în cadrul programului, profesor universitar, viceguvernator BNR,

- Carmen Holotescu - profesor universitar la UIST, profesionist care a derulat primul curs academic de Blockchain, din 2017,

- Alexandru Roja - lector universitar la UVT, Head of Innovation la Transilvania IT Cluster.

Certificatul de atestare a competenţelor profesionale, de care vor beneficia absolvenţii acestui program postuniversitar, va fi înregistrat şi pe Blockchain. De asemenea, un absolvent al programului va fi angajat la inovatoarea firmă timişoreană Restart Energy, care aplică Blockchain în domeniul energetic.

INFO: Webinar de prezentare: https://www.youtube.com/watch?v=kYGKr1mIF58
Descriere program: https://admitere.uvt.ro/program/antreprenoriat-in-blockchain
Lectori: https://blockchain-info.uvt.ro

Tag-uri Institutii: