23 iulie 2021

Anul acesta nu-s bonificații pentru cei ce depun declarația unică

decl unica anaf
Distribuie pe rețelele tale sociale:

Legea bugetului de stat pe 2021 nu conține niciun fel de referire la eventuale bonificații au precizat Reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), care să se aplice anul acesta persoanelor fizice care depun declarația unică până la termenul din 25 mai.

Pe pagina de facebook a instituției, reprezentanții ANAF, într-o sesiune de întrebări și răspunsuri dedicată declarației unice au precizat „Până în prezent, Legea bugetului de stat pe anul 2021 nu conține dispoziții privind acordarea de bonificații”
Mai precis, prin OUG 69/2020 s-a stabilit că, începând din 2021, prin legea bugetului de stat se pot acorda bonificații pentru plata taxelor (impozit pe venit și contribuții sociale) aferente veniturilor independente obținute de persoanele fizice. Din formularea folosită reiese că acestea sunt opționale, autoritățile neavând o obligație de a le stabili.

Referitor la Legea bugetului de stat pe 2021, actul normativ nu conține nicio referire la bonificații pentru depunerea declarației unice sau pentru plata taxelor pe veniturile raportate. Inclusiv specialiștii au atenționat că șansele să vedem bonificații anul acesta sunt foarte mici.

„Termenul-limită pentru depunerea declarației unice aferente veniturilor realizate în anul 2020 și/sau estimate pentru 2021 este săptămâna viitoare. Anul acesta, contribuabilii care obțin venituri supuse raportării anuale au avut parte de mai multă predictibilitate cu privire la obligațiile de conformare decât în anii trecuți, însă mulți dintre ei au așteptat până în ultimul moment clarificări cu privire la bonificațiile pentru depunerea declarației prin mijloace electronice și pentru plata obligațiilor fiscale aferente în termenul prevăzut de lege. Devine însă clar faptul că bonificații de acest tip nu vor fi acordate anul acesta. (…)

Dacă cumva vor apărea chiar pe ultima sută de metri, rămâne de văzut cum se va putea gestiona accesarea lor de către cei care și-au finalizat procesul de declarare și plată. Cu o astfel de situație s-au confruntat contribuabilii în 2020, când bonificația menționată de Codul fiscal a fost publicată și acordată în ultimul moment”, au transmis Radu Derscariu, Director, și Diana Mihai, Consultant Senior, ambii de la Deloitte.

Declarația unică este folosită în 2021 la definitivarea veniturilor din 2020 și a taxelor aferente (plus plata lor), dar și la estimarea veniturilor din 2021 și a taxelor aferente (plata acestora din urmă se face în 2022, la definitivarea situației din 2021). Noul termen de depunere al formularului este data de 25 mai. Până acum, Guvernul n-a dat niciun semnal că ar avea de gând să prelungească termenul.

Persoanele fizice n-ar mai trebui să aștepte ultima zi pentru a depune formularul, pentru a evita orice neplăceri legate de eventuale probleme tehnice pe care le-ar putea avea site-ul ANAF.
Sursa:  avocatnet.ro; Foto:  Republica