14 august 2022

Apel suplimentar de finanţare dedicat partenerilor din cele 258 proiecte Interreg Europe

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Cea mai importantă decizie luată de Comitetul de Monitorizare a Programului Interreg Europe, desfăşurat în sistem online, săptămâna trecută, a constat în aprobarea unui apel suplimentar de finanţare dedicat partenerilor din cele 258 proiecte Interreg Europe afectaţi de pandemia Covid-19 în implementarea proiectelor.

Apelul va fi deschis între 1 aprilie şi 2 iulie 2021 tuturor partenerilor din cele 4 apeluri de proiecte Interreg Europe. Activităţile finanţabile trebuie să fie dedicate schimbului de experienţă între regiuni pe tema gestionării crizei, în domeniul deja abordat de proiect, iar lecţiile învăţate din acest schimb să poată conduce la îmbunătăţiri ulterioare ale politicilor publice în aceste regiuni.

Bugetul recomandat de program pentru aplicaţii este de aproximativ 500.000 euro/proiect. Secretariatul Comun al programului va informa direct partenerii lideri despre acest apel suplimentar, iar aceştia vor disemina informaţiile către toţi partenerii.

Detalii precum termenii de referinţă, formularul, procedura de aplicaţie şi manualul programului actualizat sunt disponibile aici https://bit.ly/3b43EVu şi vor fi trimise în perioada următoare tuturor partanerilor-lideri din proiecte.

Săptămâna trecută s-a desfăşurat online şi cel de-al 8-lea Comitet de Programare Interreg Europe 2021-2027, la care au participat reprezentanţi ai celor 29 state partenere (UE 27 + Norvegia şi Elveţia). În cadrul evenimentului, a fost aprobată cea de-a 4-a Versiune a Programului Interreg Europe 2021-2027, care va fi pusă în consultare publică deschisă de către Secretariatul Comun (SC) Interreg Europe, online, între 15 martie şi 15 aprilie 2021, pe site-ul 2021-2027 Programme | Interreg Europe, acolo unde sunt disponibile şi precedentele 3 versiuni, precum şi calendarul aprobării programului.

Autoritatea Naţională pentru Interreg Europe din cadrul MDLPA consultă regulat membrii grupului naţional pentru programarea Interreg Europe 2021-2027 privind variantele programului de cooperare şi informează potenţialii parteneri din România asupra stadiului programării Interreg Europe 2021-2027.