8 decembrie 2021

APIA va demara Campania de plată în avans pentru fermierii care au depus Cereri unice de plată în anul 2021

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 18 octombrie 2021 va demara Campania de plată în avans pentru fermierii care au depus Cereri unice de plată în anul 2021.

În conformitate cu Regulamentul (UE) nr.1295 din 4 august 2021 de derogare, pentru anul 2021, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte nivelul avansurilor pentru plăţile directe şi pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafaţă şi de animale, statele membre pot plăti avansuri de până la 70 % în cazul plăţilor directe indicate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 şi de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale menţionat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.
Deoarece în acest an data de 16 octombrie 2021 coincide cu o zi nelucrătoare, autorizarea plăţilor în avans va demara în data de 18 octombrie 2021.

Totodată, precizăm faptul că până la data de 15 octombrie 2021 vor fi finalizate controalele în teren, astfel încât APIA să poată efectua plata în avans pentru toţi fermierii eligibili la plată.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură îşi propune în perioada de acordare a avansului, 18 octombrie 2021 – 30 noiembrie 2021, să finanţeze fermierii cu o sumă de peste 1 miliard de euro, atât pentru schemele finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) cât şi pentru măsurile finanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).
Precizăm că plăţile pentru schemele finanţate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) se fac în lei, la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2021 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Plăţile pentru schemele finanţate din FEADR (Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală) se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,8683 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 31.12.2020 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 1/03.

APIA mereu alături de fermieri!