Publicat: 1 Octombrie, 2012 - 19:06

Peste 800 de spectatori au participat Sâmbătă şi Duminică la cele două reprezentaţii ale operei „Cosi fan tutte” de W. A. Mozart puse în scenă de artiştii de la Mozarteum (Salzburg), în cadrul Festivalului Internaţional al Artei Lirice organizat de Filarmonica de Stat Sibiu.

Adaptarea modernă a operei lui W.A.Mozart, scrisă după libretul lui Da Ponte, alăturată unei prestaţii de excepţie făcută de studenţii Universităţii Mozarteum şi muzicienii orchestrei sibiene au fost elementele care au pus bazele acestui succes, răsplătit de public cu îndelungi aplauze.

 Spectacolul prezentat la Sibiu întăreşte parteneriatul dintre cele două instituţii de cultură, început cu spectacolul „Răpirea din serai” prezentat în ediţia din 2010 a Festivalului Internaţional al Artei Lirice.

„Colaborarea cu Universitatea Mozarteum din Salzburg a început în urmă cu doi ani cu opera Răpirea din Serai, spectacol pe care artiştii din Austria acompaniaţi de orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu l-au prezentat cu succes atât la Sibiu cât şi la Salzburg. Doresc să întăresc această relaţie de cooperare care s-a creat între cele două instituţii şi care este necesară şi benefică în orice festival. Spectacolul este o viziune foarte actuală şi contemporană a acestei opere, este plin de prospeţime şi mă bucur că publicul a fost încântat” a declarat Ioan Bojin, director general al Filarmonicii de Stat Sibiu.

Manifestările celei de-a XI-a ediţii a Festivalului Internaţional al Artei Lirice se vor încheia joi, 4 octombrie ora 19, cu gala de operă „Vocile Operei”. Programul galei a fost iniţial alcătuit în jurul prestaţiei sopranei Elena Moşuc însă, din cauza unei indisponibilităţi vocale, celebra soprană a anunţat că trebuie să îşi anuleze prestaţia de la Sibiu.

Cu toate acestea concertul se va desfăşura conform programului stabilit, artiştii invitaţi fiind soprana Diana Ţugui – câştigătoarea Premiului I la Concursul Internaţional „Vox Artis”, mezzosoprana Liliana Mattei Ciucă, tenorul Constantin Nica şi baritonul Florin Dumitru Petre. Soliştii vor fi acompaniaţi de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu condusă de maestrul Leonard Dumitriu.
Biletele pentru acest concert se pot procura de la sediul Filarmonicii de Stat Sibiu (Sala Thalia), în fiecare zi între orele 12-16. Preţul unui bilet este de 14 lei. Elevii, studenţii şi pensionarii beneficiază de o reducere de 50%.

Festivalul Internaţioal al Artei Lirice este o acţiune cofinanţată de Consiliul Local Sibiu prin Casa de Cultură a Municipiului Sibiu şi Consiliul Judeţean Sibiu.
Proiect cultural finanţat de Adminstraţia Fondului Cultural Naţional.

Partener: Hotel Ibis

Parteneri Media: Magic FM, Zile si Nopţi, Turnul Sfatului, Radio Romania Muizical, Tribuna, Rondul de Sibiu, Profil Cultural, Ora de Sibiu