Publicat: 23 Aprilie, 2015 - 18:48

Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), organism reprezentativ al companiilor producătoare de medicamente generice din România, solicită Ministerului Sănătății recalcularea prețului la medicamentele generice, în acord cu recomandarea Consiliului Concurenței de a nu se aplică în calculul prețului medicamentelor generice referențierea permanentă la 65% din prețul medicamentului inovativ corespunzător.

Totodată, APMGR solicită Primului Ministru să se implice în această problemă, deoarece situația este extrem de gravă, îndeosebi pentru producătorii locali de medicamente generice. Fabricile din România riscă să intre în colaps în momentul în care vor fi obligate să pună pe piață medicamente sub costul de producție.

'Raportarea repetitivă la prețul medicamentului inovativ este anticoncurențială și acționează ca o barieră pentru medicamentele generice și pentru libera concurență pe piața medicamentelor, punând obstacole suplimentare producătorilor de medicamente generice. Este esențial ca autoritățile să înțeleagă anormalitatea situației și să o corecteze, pentru a preveni colapsul industriei locale, care produce exclusiv medicamente generice', a declarat Laurențiu Mihai, Director Executiv APMGR.

Producătorii de medicamente generice au depus deja documentația solicitată de autorități pentru recalcularea prețului la medicamente, însă atrag atenția asupra interpretării incorecte și discriminatorii dată de Ministerul Sănătății prevederilor privind modul de stabilire a prețului medicamentelor generice, prevăzut de Ordinul 75/ 2009 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul al prețurilor la medicamentele de uz uman. Interpretarea Ministerului Sănătății asigură o protecție suplimentară și neconcurențială medicamentelor inovative, chiar și după data de expirare a brevetului acestora, prin faptul că obligă producătorii de medicamente generice să-și raporteze continuu prețurile la 65% din prețul medicamentelor inovative corespunzătoare.

APMGR solicita Ministerului Sănătății să țină cont de recomandările Consiliului Concurenței în interpretarea prevederilor art. 8 din Ordinul 75/ 2009, renunțând astfel la referențierea permanentă la 65% din prețul medicamentului inovativ, în cadrul procesului actual de recalculare a prețurilor la medicamentele generice.

Calcularea prețului medicamentelor generice pe baza unei referențieri circulare va forța producătorii de medicamente generice să scadă prețul multor produse sub limita rentabilității, ceea ce va duce la dispariția de pe piață tocmai a medicamentelor ieftine, folosite de cei mai mulți pacienți.

Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) — www.apmgr.org — este o organizație non-guvernamentală și independentă, care își propune să contribuie în mod activ la îmbunătățirea accesului la tratament farmaceutic pentru pacienții români.

Comunicat de presă - Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România