Publicat: 11 Septembrie, 2019 - 19:00

Apple a lansat, marți, noua generație de telefoane iPhone - iPhone 11 și iPhone 11 Pro - dar și servicii precum Apple TV Plus și Apple Arcade, în cadrul unei eveniment desfășurat în amfiteatrul Steve Jobs din Apple Park.

Printre noutățile pe care le-am putea vedea la iPhone 11 se află: 3 camere foto principale, încărcare bilaterală și noul procesor A13.

Prin urmare, adevăratele schimbări importante, care ar fi putut da o lovitură concurenților - ca de exemplu iPhone 5G, iPhone pliabil sau iPhone cu senzor de amprentă încorporat în display - ar putea fi lansate abia în 2020.

Ce vom vedea la iPhone 11

Potrivit mai multor informații care au apărut în ultimele luni - publicate de surse precum Bloomberg sau analistul Apple Ming-Chi Kuo, dar și scurgeri pe Twitter - iPhone 2019 va arăta cel mai probabil ca iPhone-ul din 2018. Nu exact la fel, dar destul de asemănător, spun cei de la CNET.

Asta înseamnă că Apple va încerca să își încânte fanii cu câteva upgrade-uri, precum: camere foto mai avansate, procesoare mai rapide, un nou sistem de operare (iOS 13) și probabil câteva culori noi (inclusiv verde întunecat). Și bineînțeles că iPhone 11 va costa la fel ca iPhone XS, cu un preț care va porni de la 1000 de dolari.

Potrivit Wall Street Journal, zvonurile mai spun că Apple va lansa 3 noi modele de telefoane în acest an: iPhone 11 Pro, iPhone 11R și iPhone 11 Max.

Ca de obicei, compania americană a rezervat termenul Pro pentru cel mai avansat model de iPhone, așa cum a procedat până acum și cu MacBook Pro sau iPad Pro.

Iar cea mai mare schimbare la iPhone 11 va fi cea referitoare la camerele foto, nu mai puțin de 3 camere principale, și, de asemenea, pentru a putea rivaliza cu Huawei, Samsung și Google, aceste camere vor avea un unghi mult mai larg de fotografiere.

La începutul anului, Apple a scos de pe piață încărcătoarele sale wireless AirPower, însă noua generație iphone 11 ar putea suporta din nou încărcarea bilaterală, potrivit analistului Apple Ming-Chi Kuo, ceea ce înseamă că bateria iPhone 11 va putea fi folosită pentru încărcarea altor telefoane iPhone sau a noilor AirPods cu opțiune wireless.

În invitaţia evenimentului, Apple a inclus un logo al companiei în cinci culori, ceea ce sugerează că va lansa mai multe culori pentru noul iPhone 11.

În ultima perioadă, compania a fost în centrul problemelor provocate de tensiunile comerciale care îi afectează activităţile din China.

Apple va suporta taxele de 15% care vor fi impuse de administraţia Trump pentru produse importante fabricate în China, precum smartwatch-uri şi căşti wireless, de la 1 septembrie, tarifele pentru iPhone-uri urmând să intre în vigoare la 15 decembrie, potrivit News.ro.

De asemenea, Apple ar urma să prezinte la evenimentul din 10 septembrie şi cea de-a patra versiune a ceasului inteligent Apple Watch, precum şi mai multe informaţii cu privire la viitorul său serviciu de streaming TV, denumit Apple TV.

Lansarea iPhone 11 vine într-un moment în care grupul american pierde teren în raport cu rivalii pe segmentul smartphone. Potrivit firmei de cercetare de piaţă IHS Markit, citată de Agerpres, în al doilea trimestru al acestui an, iPhone a pierdut o poziţie, căzând pe locul patru în raport cu vânzările mondiale, cu 35,3 milioane de unităţi vândute, faţă de 36,2 milioane în cazul telefonului chinez Oppo.

În ultimele două trimestre, vânzările de telefoane iPhone au scăzut, în schimb cele de accesorii precum căştile wireless AirPods, ceasurile Apple Watch, dar şi cele de servicii plătite cum ar fi Apple Music au ajutat grupul american să recupereze o parte din veniturile pierdute.

Printre noutățile pe care le-am putea vedea la iPhone 11 se află: 3 camere foto principale, încărcare bilaterală și noul procesor A13.

Prin urmare, adevăratele schimbări importante, care ar fi putut da o lovitură concurenților - ca de exemplu iPhone 5G, iPhone pliabil sau iPhone cu senzor de amprentă încorporat în display - ar putea fi lansate abia în 2020.

Tim Cook, directorul Apple, a deschis prezentarea, spunând că utilizatorul a fost întotdeauna cel în jurul căruia s-au învârtit creațiile companiei americane.

“Avem anunțuri cu adevărat importante și voi renunța la introducerile obișnuite și vom trece direct la treabă, începând cu App Store”, a declarat Tim Cook.

Pentru prima dată, Apple a transmis LIVE evenimentul din California și pe o altă platformă decât cele care îi aparțin (MacBook, iPhone și iPad), respectiv pe canalul său de YouTube.

Prețul telefonului iPhone 11 Pro începe de la 999 de dolari, în timp ce cel al iPhone 11 Pro Max începe de la 1.099 de dolari.

Tag-uri Institutii: